Se spune că, în timpul primului său mandat de prim-ministru, Benjamin Disraeli ar fi avut o discuţie cu unul dintre colegii săi de partid, un om politic important, care nu dorea să-i voteze în Cameră o anumită iniţiativă. Sursa: CODRIN PRISECARU

Dizidentul i-ar fi spus primului-ministru, care era în acelaşi timp şi şeful partidului, că nu-l poate susţine din principiu. Disraeli, nervos, ar fi replicat: ”La dracu cu principiile tale! Stai cu partidul tău! (Damn with your principles! Stick to your party!)”. Istoria politică este adesea paradoxală – în vastitatea ei vei găsi oricînd contra-exemple perfect echivalente pentru orice. A fost Disraeli un mare om politic, un om pentru istorie? Fără îndoială. Dar J.F.Kennedy, n-a fost şi el un lider politic din cea mai înaltă clasă, de acelaşi calibru cu Disraeli? Desigur. Ei bine, pe cînd era senator, JFK a decis să sprijine într-o anumită campanie electorală din statul al cărui senator era un candidat al partidului advers, avînd o părere execrabilă despre candidatul partidului său. Aşa a şi făcut, împotriva vociferărilor din partid. Cu acea ocazie a rostit şi el o vorbă care a rămas memorabilă: ”Uneori, loialitatea de partid cere prea mult. (Sometimes party loyalty asks too much)”.

Fac o precizare pentru cei care îşi imaginează că treaba se rezolvă simplu: dacă nu mai poţi susţine ce decide partidul la un moment dat, e corect să pleci din partid, iar dacă nu pleci, e corect să fii dat afară. Nu mult timp după aceste vorbe, JFK a obţinut în interiorul partidului său candidatura pentru Casa Albă şi, cîteva luni mai tîrziu, a cîştigat alegerile. Am avut mereu certitudinea că asemenea dubii nu se rezolvă atît de simplu. Scriu aceste rînduri pentru că am ajuns la timpul reflecţiei. În scurta mea carieră politică, am avut de-a face cu ambele situaţii. Au fost cazuri în care am abdicat de la ceea ce credeam în numele loi