Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Olăroiu a explicat, în premieră, motivele plecării de la Al-Ain: „Tot ce e frumos are un final. S-au comis greşeli pe care nu le-am putut corecta“

Publicat in Adevarul, joi 11 iulie 2013 ·

Oli a rupt tăcerea şi a dezvăluit, într-o scrisoare deschisă, ce l-a îndemnat să părăsească echipa cu care câştigase titlul în Emirate, în ultimele două sezoane, pentru a semna cu Al-Ahli Dubai, formaţie pe care o învinsese în lupta pentru titlu.

Cosmin Olăroiu a devenit al 8-lea cel mai bine plătit antrenor de club din lume, după ce, săptămâna trecută, a semnat un contract pe trei ani cu Al-Ahli Dubai, în valore de cinci milioane de euro pe sezon.

Totuşi, tehnicianul de 44 de ani susţine că nu doar banii au contat în decizia sa. Într-o scrisoare deschisă pentru suporterii lui Al-Ain, Oli a explicat de ce a părăsit clubul cu care a cucerit două titluri şi o Supercupă în ultimii doi ani.

Ce a scris?

„În ultimii doi ani, am petrecut momente superbe împreună. Ne-am luptat împreună, ne-am bucurat împreună şi împreună am trecut peste obstacolele care au apărut în calea noastră. Prin eforturile conducerii, prin munca staffului tehnic, şi mai ales datorită sacrificiilor jucătorilor am făcut din Al-Ain campioana Emiratelor.

Sunt mândru că am făcut parte din această mare familie, care a devenit un model de succes, nu doar în Emirate, dar în Orientul Mijlociu. Al-Ain e primul club din Asia unde am petrecut două sezoane întregi şi pot să spun că această echipă mi-a oferit unele dintre cele mai bune momente pe care le-am trăit ca antrenor.

Din păcate, aşa cum ne-a arătat viaţa, toate lucrurile frumoase trebuie să se termine la un punct.

Din păcate, o serie de evenimente neaşteptate, dar şi unele greşeli comise pe care nu le-am putut influenţa sau corecta, au creat această situaţie nedorită. Din cauza unor diferenţe ireconciliabile, am fost nevoit să-mi aleg un alt drum ca antrenor, să accept un proiect nou, părăsind marea familie a lui Al-Ain.

Am fost deza

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 44 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bolojan anunță cum va fi stabilit impozitul pe locuințe de la anul. „Pentru București ar trebui să se plătească un impozit puțin mai mare”

HotNews acum 44 minute
Impozitul pe proprietate, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, va fi stabilit prin consultare cu primăriile și va lua în considerare atât suprafața, cât și zona și tipul de localitate în care se află, astfel încât să reflecte cu acuratețe

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°