„Consiliul Judeţean Constanţa este alături de familia Dănescu, în greaua pierdere suferită prin dispariţia celui ce a fost Barbu Dănescu”, a anunţat instituţia, prin intermediul unui comunicat de presă. „Adevărat erou, primul preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Constanţa şi primul primar al municipiului Constanţa de după revoluţie, a salvat cu preţul vieţii doi copii de la înec. În vârstă de 62 de ani, Barbu Dănescu a lăsat în urmă amintiri dragi, tuturor celor care l-au cunoscut, iar Constanţei, Universitatea Ovidius”.
„Dumnezeu să te odihnească, Barbu Dănescu, constănţenii nu te vor uita niciodată”. „Consiliul Judeţean Constanţa este alături de familia Dănescu, în greaua pierdere suferită prin dispariţia celui ce a fost Barbu Dănescu”, a anunţat instituţia, prin intermediul unui comunicat de presă. „Adevărat erou, primul preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Constanţa şi primul primar al municipiului Constanţa de după revoluţie, a salvat cu preţul vieţii doi copii de la înec. În vârstă de 62 de ani, Barbu Dănescu a lăsat în urmă amintiri dragi, tuturor celor care l-au cunoscut, iar Constanţei, Universitatea Ovidius”.
„Dumnezeu să te odihnească, Barbu Dănescu, constănţenii nu te vor uita niciodată”.