Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au avut o jumătate de an plină de controale și sancțiuni. În semestrul I din anul 2013, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 694 controale, dintre care 681 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare.
Au fost depistaţi 44 angajatori care utilizau „munca la negru”, având 174 persoane fără forme legale de angajare, din care 35 sunt femei şi 1 tânăr sub 18 ani. De asemenea, au fost aplicate 41 sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 700.000 lei. Angajatorii depistaţi că foloseau persoane „la negru” desfăşurau activitate pe următoarele domenii: confecţii textile, panificaţie, construcţii, comerţ, zootehnie, prestări servicii etc., în Municipiul Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Padeş, Tg-Cărbuneşti, Turburea, Ţicleni ş.a.
Serviciul Control Relaţii de Muncă, pentru neregulile constatate de la legislaţia muncii, a aplicat un număr de 170 sancţiuni contravenţionale la un număr de 147 angajatori, dintre care 119 sunt amenzi în valoare totală de 922.100 lei.
913 din 1234 de măsuri au fost realizate
Pentru neregulile constatate au fost dispuse 1234 măsuri angajatorilor controlaţi, dintre care un număr de 913 au fost realizate. La 2 dintre angajatorii verificaţi au fost depistate mai mult de 5 persoane fără forme legale de angajare, documentele fiind transmise spre cercetare instituţiilor abilitate.
Sute de scrisori și sesizări
În semestrul I s-au înregistrat 309 scrisori şi sesizări adresate direct ITM, precum și o serie de sesizări remise de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Inspecţia Muncii, Administraţia Prezidenţială sau altor instituţii, 7 petiţii fiind în curs de soluţionare.
În ac