Vine o vreme în viaţa şi-n sufletul fiecărei gospodine – o vreme în care realizează că este esenţial să facă economie – să adune cutiile de plastic, borcanele, capetele de aţă, cartoanele din interiorul ambalajelor sau pungile de plastic ale supermarketurilor din oraş... Să le adune, să le spele frumos şi să le pună pe balcon la păstrare...!
Orice gospodină adevărată care locuieşte în Bistriţa sau aiurea cunoaşte legile nescrise ale economiei gospodăreşti... În acest sens, pungile de plastic pe care le primeşti în urma unei sesiuni de shopping pe la vreunul din supermarketurile din oraş – nu se aruncă după golirea de produse...
Dimpotrivă! Se spală frumos cu o periuţă de dinţi (nemaifolosită dar păstrată şi ea, în caz de poateebunăşiastalaceva!), se lipeşte cu o bandă scotch minusculă şi invizibilă în cele două, trei locuri în care a fost sfâşiată de colţul vreunei cutii – şi se întinde pe balcon la uscat.
După ce vântul le-a zvântat bine, pungile de plastic se pot – în sfârşit – împături frumos, se pot aranja pe coloane simetrice în sertar, alături de alte obiecte casnice la fel de utile: hârtii strălucitoare şi argintii folosite de invitaţi pentru împachetarea cadourilor, pungi de hârtie colorate şi lungi ale unor foste sticle de şampanie sau ziare editate de supermarketurile din oraş – ziare cu mii de produse la preţuri promoţionale - care arată foarte bine pe rafturile cu pahare pentru vin, farfurii de porţelan sau cratiţe de mari dimensiuni în care fierbem dulceaţa...