Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Ziarul de Iaşi” a avut dreptate. BCR a returnat comisioane încasate degeaba de la ieşeni

Publicat in Vremea Noua, joi 11 iulie 2013 ·

După ce cotidianul nostru a publicat un articol prin care arăta că un ieşean, care avea un card de credit de la BCR dar nu l-a folosit niciodată, a fost pus să plătească taxe de administrare şi penalizări, banca a revenit şi i-a returnat suma.

BCR s-a mobilizat după ce reporterii de la „Ziarul de Iaşi” au prezentat în exclusivitate nemulţumirile unui client care s-a aflat în postura de a plăti o sumă de bani cu toate că nu trebuia. Este vorba de Radu M., care în urmă cu aproximativ un an a deschis un card de credit la BCR, dar pe care nu l-a folosit niciodată. Atunci când bărbatul a mers la instituţia bancară pentru a închide cardul, funcţionara i-a spus că are de plătit 24 de lei, bani reprezentând un comision de administrare anuală, plus încă 30 de lei, o sumă despre care i s-a spus că reprezintă o penalizare de întârziere. Radu M. făcut o plângere la BCR, prin care aducea la cunoştinţă celor de la instituţia bancară că a plătit degeaba cei 30 de lei şi solicita să i se returneze banii. Ulterior, după apariţia textului în “Ziarul de Iaşi”, ieşeanul a primit un răspuns oficial din partea BCR, prin care a fost anunţat că a primit nu doar cei 30 de lei pe care îi solicita, ci şi suma de 24 de lei care ar fi reprezentat comision de administrare anuală a respectivului card de credit. „Având în vedere cele prezentate, dorim în primul rând să vă facem cunoscut că regretăm inconvenientul creat şi vă asigurăm că înţelegem pe deplin nemulţumirea dumneavoastră. Precizăm că am luat act de situaţia semnalată şi vă informăm că depunem toate eforturile pentru a oferi clienţilor noştri servicii la un nivel calitativ corespunzător exigenţelor. De asemenea, vă informăm că banca a dispus ştornarea sumei de 54 de lei achitată de dumneavoastră în data de 25.06.2013, operaţiunea fiind reflectată în extrasul din 03.07.2013”, au precizat cei de la BCR în răspunsul pe care i l-au

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°