-AA+A
Imediat după Revoluţie, un partid avea nevoie de 251 de membri ca să se poată înfiinţa. Începând cu aprilie 1996, legea se schimbă: este nevoie de 10.000 de membri. Condiţiile devin şi mai dure în 2003: 25.000 de membri. Numărul de judeţe din care trebuie să provină membrii respectivi creşte de la 15 la 18.
Participarea la vot se prăbuşeşte.
Şi asta în condiţiile în care:
miza economică a alegerilor devine din ce în ce mai evidentă, atât pentru alegători cât şi pentru partide;
- mita electorală devine un fenomen vast;
- organizaţiile de partid din România se rodează şi devin extrem de performante;
- consultanţa şi marketingul la nivel naţional (know-how-ul) se îmbunătăţesc simţitor.
Toţi aceşti factori ar fi trebuit să mărească participarea la vot sau cel puţin să o menţină la cote semnificative. Nu a fost cazul.
De la 14 milioane de votanţi la parlamentare în 1990, s-a ajuns la 12 milioane la mijlocul anilor ’90, apoi la 7-8 milioane acum câteva luni sau în 2008. Să nu uităm că în tot acest timp de emigrat nu au emigrat 6-7 milioane de persoane, ci mai puţine, iar de-a lungul ultimilor 20 de ani au căpătat drept de vot milioane de oameni născuţi în anii ’72 - ’89, mult mai numeroşi decât cei care au murit în aceste două decenii.
La prezidenţiale (unde partidele nu apar în prim-plan), prezenţa a scăzut ceva mai puţin de-a lungul timpului. Diferenţa de 3 milioane de voturi între prezenţa totală la prezidenţiale şi cea de la parlamentare arată şi mai concret problema cu care se confruntă partidele politice.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet
