Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID), a participat ieri la o şedinţă cu primarii, la invitaţia prefectului Costică Macaleţi. După ce a prezentat strategia naţională anticorupţie, oficialul bucureştean a fost asaltat de primari cu diferite probleme care-şi aşteaptă rezolvarea la nivel naţional.
Cea mai efervescentă a fost legată de miile de botoşăneni, care şi-au pierdut ajutoarele de încălzire după ce figurau cu animale pe care nu le deţin.
Alexandru Cumpănaşu, preşedintele AID, a susţinut că va discuta săptămâna viitoare, cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin şi-l va ruga să emită un ordin prin care medicii veterinari să comunice imediat mişcarea de animale sau orice altă modificare din baza de date. Acest lucru a stârnit, însă, nemulţumirea oficialului la adresa activităţii parlamentarilor.
„Parlamentarii nu vă reprezintă bine. Dacă ar veni să vă asculte măcar puţin şi ar lua atitudine ulterior, treaba ar merge mult mai bine”, a fost mesajul lui Alexandru Cumpănaşu adresat primarilor.
Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID), a participat ieri la o şedinţă cu primarii, la invitaţia prefectului Costică Macaleţi. După ce a prezentat strategia naţională anticorupţie, oficialul bucureştean a fost asaltat de primari cu diferite probleme care-şi aşteaptă rezolvarea la nivel naţional.
Cea mai efervescentă a fost legată de miile de botoşăneni, care şi-au pierdut ajutoarele de încălzire după ce figurau cu animale pe care nu le deţin.
Alexandru Cumpănaşu, preşedintele AID, a susţinut că va discuta săptămâna viitoare, cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin şi-l va ruga să emită un ordin prin care medicii veterinari să comunice imediat mişcarea de animale sau orice altă modificare din baza de date. Acest lucru a stârnit,