Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu a promulgat legea care prevede achizitia de avioane multirol

Publicat in HotNews, joi 11 iulie 2013 ·

Presedintele Traian Basescu a promulgat joi legea care prevede achizitia de avioane multirol, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale. Presedintele a mai promulgat joi Legea pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind infiintarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, informeaza Agerpres.

Seful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru realizarea capabilitatii operationale aeriene cuprinse in Faza 1 a Etapei de tranzitie initiala a Conceptiei de realizare graduala a capabilitatii de aparare aeriana in cadrul programului ''Avion multirol al Fortelor Aeriene''.

Pe 19 iunie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achizitionarea de avioane multirol, act normativ care a fost la sfarsitul lunii iunie adoptat si de Camera Deputatilor.

Romania ar urma sa aiba o escadrila de 12 avioane de tip F-16 achizitionate din Portugalia, avioane ce vor putea fi folosite din 2017, atunci cand va expira resursa de zbor a aparatelor MIG 21 Lancer, declara recent ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa.

Romania si Portugalia au avut ca termen luna iunie pentru finalizarea negocierilor privind achizitionarea avioanelor de tip F-16, aparatele urmand a fi cumparate la mana a doua de la portughezi.

Tot joi, seful statului a semnat decretul "privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 20/2013 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc si pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc".

La inceputul lunii iunie, plenul Senatului a aprobat ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 20/2013 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc.

Potrivit proiec

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat în Alabama, SUA! Cel puțin patru persoane au murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Focuri de armă trase de mai mulţi atacatori au ucis patru oameni şi au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP citat de Agerpres.ro "Credem că mai mulţi trăgători au deschis focul de mai multe ori asup

Cel puţin 28 de morţi într-o explozie produsă într-o din mină de cărbune în Iran - televiziunea de stat

News.ro acum o ora
O explozie de gaze într-o mină de cărbune din provincia Khorasanul de Sud a Iranului a ucis cel puţin 28 de persoane şi a rănit 17, a anunţat duminică televiziunea de stat, 24 de persoane fiind încă dispărute, transmite Reuters. Accidentul a fost ca

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 6 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura lui Iohannis la alegerile parlamentare

Mediafax acum 2 ore
PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura la Parlament a lui Klaus Iohannis. Şedinţa va avea loc la sediul partidului.

AUR îşi prezintă duminică cei peste 600 de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Printre ei, Mohamad Murad, Tudor Ciuhodaru, Mugur Mihăescu, Mihail Neamţu/ Cum va fi stabilită ordinea pe liste

News.ro acum 2 ore
AUR îşi prezintă duminică cei peste 600 de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, printre care se regăsesc Mohamad Murad, Tudor Ciuhodaru şi Mugur Mihăescu. Candidează pentru Parlament din partea AUR şi fostul poliţist Valer Kovacs

MOBILIZARE impresionantă după bătaia violentă din Pantelimon. Audieri maraton și filtre ale polițiștilor. Șase persoane reținute

Gandul acum 59 minute
Mobilizare impresionantă – peste 400 de poliţişti şi jandarmi – pentru găsirea celor implicaţi în scandalul dintre două familii din Pantelimon, care a continuat şi în Spitalul ”Sfântul Pantelimo.” Mai exact, au fost făcute filtre la intrările şi ieş

„Prea târziu”, a răspuns Trump, după ce Harris l-a provocat la o nouă dezbatere

Adevarul acum 36 minute
Donald Trump a închis sâmbătă perspectiva unei noi dezbateri prezidențiale cu vicepreședinta Kamala Harris, motivând că este „prea târziu”, după ce contracandidata sa a acceptat să participe la o dezbatere găzduită de CNN în 23 octombrie.

AUR își prezintă candidații la alegerile parlamentare / Ce nume cunoscute apar pe listă

HotNews acum o ora
AUR îşi prezintă duminică cei peste 600 de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, printre care se regăsesc Mohamad Murad, Tudor Ciuhodaru şi Mugur Mihăescu, transmite News.ro. Candidează pentru Parlament din partea AUR şi fostul po

BANCUL ZILEI | Psihiatrul și pacientul fericit

Cancan acum o ora
Dragi cititori, CANCAN.RO vă prezintă un banc savuros pentru a vă aduce zâmbetul pe buze. Un pacient merge la psihiatru, însă nu înțelege cauza pentru care a fost trimis acolo. Replica finală e genială. Spor la citit! – Doctorul meu a insistat să vi

Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel

Mediafax acum 5 ore
Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică. Rachetele au vizat diferite localităţi din nordul Israelului. Cele mai multe rachete au fost doborâte.

Vremea

București
acum

24°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

17°/28°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

18°/24°
lun.

17°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/22°