Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta tablourilor furate din Olanda, la final. Procurorii urmează să-i trimită în judecată pe cei trei români suspectaţi că au dat o spargere la muzeul Kunsthal din Rotterdam

Publicat in Jurnalul, joi 11 iulie 2013 ·

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ­ DIICOT le-au prezentat marţi lui Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, cei trei suspecţi arestaţi în dosarul tablourilor furate, materialele de urmărire penală, conform Mediafax. Următorul pas este trimiterea în judecată a celor trei pentru furt, un alt dosar privind distrugerea tablourilor fiind disjuns. Cei trei suspecţi au semnat procesele-verbale prin care au luat cunoştiinţă de acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT. Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost audiaţi la Bucureşti şi de anchetatorii olandezi.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, cel puţin unul dintre cele şapte tablouri furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam a fost ars în casa mamei unuia dintre presupuşii hoţi. La locuinţa acesteia procurorii au identificat urme de pictură şi au ridicat cenuşa care ar fi rezultat în urma arderii unor tablouri, dar şi alte probe. Cenuşa a fost trimisă la laboratorul de specialitate al Muzeului Naţional de Artă care a identificat, spun aceleaşi surse, urme de vopsea de la o pictură care ar avea o vechime de aproximativ un secol şi jumătate, precum şi ţinte metalice. Potrivit aceloraşi surse, nu se poate spune cu certitudine dacă urmele de vopsea găsite în cenuşă provin de la un tablou sau de la o ramă.

În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost furate şapte tablouri: “Cap de Arlechin” de Pablo Picasso, “Cititoarea în alb şi galben” de Henri Matisse, “Podul lui Waterloo” şi “Podul Charing Cross” de Claude Monet, “Femeie lângă o fereastră deschisă” de Paul Gauguin, “Autoportret” de Meyer de Haan şi “Femeie cu ochii închişi” de Lucian Freud. Picturile aparţineau unei fundaţii olandeze care fusese de acord pentru prima oară să ofere publicului şansa de a le admira.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Doliu în familia regală saudită: „Prințul adormit” a murit după 20 de ani în comă

Cancan acum 26 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, cunoscut în întreaga lume drept „Prințul Adormit”, s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, după aproape două decenii petrecute în comă. Informația a fost confirmată de tatăl său, prințul Kha

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 2 ore
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum o ora
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°