Ceea ce se întîmplă în Turcia (#occupygezi) şi Brazilia (#changebrazil) nu e începutul, şi nici sfîrşitul, e continuarea cea mai recentă a noii ere în care trăim. Îi putem spune „era hashtagului“ (de la semnul „#“ din reţeaua socială Twitter – #erahashtagului) sau, şi mai bine – „era revoluţiei urbane“ (#revolutiaurbana). Vrem sau nu, ne va afecta pe noi, cetăţenii de rînd, şi pe oamenii politici, de pe toate continentele: nici o ţară nu poate avea garanţia că va fi scutită de „noul val“, mai ales dacă e bine conectată tehnologic. Într-adevăr, regulile comunicării în masă s-au schimbat: rapiditatea TV-ului are un concurent – breaking news-ul şi mobilizarea din reţelele sociale, precum Facebook şi Twitter. Mesajele din reţelele sociale, în special cele care fac parte din acelaşi flux (aspect verificabil prin punerea semnului # înainte de denumirea fluxului) se hrănesc din răspîndirea lor accelerată în reţea şi preluarea lor ulterioară de către media. De multe ori, reuşesc să influenţeze sau să preia, cu viteză, agenda publică.

Dar să începem cu începutul. Veţi zîmbi, însă vă propun să ne întoarcem în timp, la filmul Matrix, văzut de foarte mulţi dintre noi. Acolo, „eroii“ trăiau în două realităţi paralele, una „normală“ şi una „conectată“ (la propriu, prin aparatură şi cablu). Ceva similar trăim în ziua de azi, cu reţelele sociale, deşi viaţa online e bine mersi parte a vieţii reale, offline: ne trezim, ne vedem de treaba noastră şi, la un moment dat al zilei – sau al nopţii –, ne „conectăm“, ca să aflăm informaţie, să împărtăşim („share“-uim în reţea) sau, pur şi simplu, să vedem ce ne mai fac prietenii sau cunoştinţele din „reţea“. Ce e interesant e că, de multe ori, ce vedem în reţea sau ce începem să credem de pe urma reţelei ţine loc de realitate (nu putem verifica chiar tot – „credem şi nu cercetăm“); în consecinţă, percepţia online bate realitatea of