Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Bihor Oradea vs. CS Oşorhei: "Vor plăti ca să joace pe municipal"

Publicat in Bihoreanul, joi 11 iulie 2013 ·

Prezent la conferinţa de presă de miercuri de la sediul clubului FC Bihor, cu ocazia încheierii acordului de colaborare dintre FC Bihor şi Luceafărul Felix, viceprimarul Ovidiu Mureşan l-a taxat pe omologul său de la Oşorhei, Ionuţ Gligor, care declarase săptămâna trecută că staful de conducere al clubului din Oşorhei a dorit să preia cubul FC Bihor.

"Am văzut că obsesiv, o săptămână şi ceva, tema aceasta cu preluarea de către Oşorhei a FC Bihorului a apărut în mass-media. Vreau să vă spun că Oşorheiul a venit în sezonul trecut pentru 4 etape şi a stat un campionat întreg la noi, periclitând, cel puţin în două situaţii, desfăşurarea meciurilor de a doua zi", a spus Mureşan.

Viceprimarul de Oradea a ironizat spusele lui Gligor, sugerând că declaraţiile au fost făcute pentru imagine şi că preluarea FC Bihor de către Oşorhei ar fi fost imposibilă. "Păstrând proporţiile, e ca şi cum noi, care nu am reuşit să promovăm anul trecut, ne propuneam să preluăm o echipă de primă ligă din România. O unitate administrativ-teritorială gen Oşorhei, care e cât un bulevard din Oradea, să ne şi preia... asta ţine de comunicare şi de nuanţă", a spus Mureşan.

Cu aceeaşi ocazie, edilul a anunţat şi că modul în care echipa Oşorhei va veni pe Stadionul Municipal "va fi unul clar stabilit, cu plată, în cel mai fericit caz", deoarece echipa fanion are planuri mari.

"În principiu noi dorim ca tot ce înseamnă baza materială a FC Bihor s-o folosească exclusiv echipele noastre. Când am zis de baza materială, m-am referit la stadionul mare, terenul sintetic şi pentru antrenament, terenul Motorul", a subliniat Mureşan.

Citiţi pe această temă şi articolul: Viceprimarul din Oşorhei: "Am discutat preluarea echipei FC Bihor. Am fi promovat în 2 ani"

Prezent la conferinţa de presă de miercuri de la sediul clubului FC Bihor, cu ocazia încheierii acordului de colaborar

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 53 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 54 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 30 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 59 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°