Comisia parlamentară pentru drepturile omului şi relaţii interetnice s-a întrunit astăzi pentru a examina afirmaţiile avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu în discursul rostit la conferinţa internaţională de la Erevan.
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu nu s-a prezentat însă la şedinţă. „Am convenit ieri că ne vom întâlni. Din păcate, nu am reuşit să iau legătura cu doamna Grigoriu. În condiţiile în care nu am primit nişte explicaţii motivate despre lipsa la audierile comisiei, pot să spun că aceasta este o atitudine personală“, susţine avocatul parlamentar Anatolie Munteanu.
Totodată, membrii comisiei susţin că au suficiente informaţii pentru a discuta incidentul în lipsa ombudsmanului.
„Avem explicaţia detaliată a doamnei Grigoriu, prezentarea acesteia la forumul internaţional şi explicaţiile domnului Victor Popa, care a participat la conferinţa de la Erevan. L-am ascultat şi pe domnul Andrei Popov, viceministrul Afacerilor Externe, care n-a spus cum decurg lucrurile la nivel internaţional după incident. Nu avem o decizia finală, dar aceasta va fi elaborată pe parcursul zilei“, a explicat Vadim Mişin, preşedintele comisiei pentru drepturile omului şi relaţii interetnice.
Totodată, Comisia a constatat că prezentarea avocatului parlamentar la conferinţa internaţională a fost o opinie personală şi nu corespunde cu poziţia Republicii Moldova. „Şi noi avem un conflict îngheţat şi înţelegem cât de complicată este această situaţie şi ne dăm seama cât de incorect a procedat doamna Grigoriu. Avocatul parlamentar trebuie să lupte pentru drepturile omului. El trebuie să se preocupe de problemele din ţara de origine. Nimeni nu i-a interzis să-şi expună părerea, dar părerea aceasta trebuie să fie profesională şi apolitică. Comisia a constat că în cazul respectiv s-a întâmplat exact invers“, a declarat Vadim Mişin.