S-a vorbit foarte mult despre distributia gaussiana a mediilor si notelor de la Bacalaureat. Cred ca din discutie a lipsit un element: bacalaureatul este in mod real un examen care masoara modul in care liceele respecta standarde nationale. Este o problema de incredere: existenta unui bacalaureat, in special in formatul utilizat in Romania sau Franta, denota lipsa de incredere a autoritatilor centrale in capacitatea profesorilor de a evalua corect si obiectiv elevii de-a lungul anilor de liceu.
Daca ar exista acesta incredere nu ar exista bacalaureat. De exemplu, un elev care a obtinut note de trecere patru ani de zile la matematica n-ar mai trebui retestat - a dovedit deja ca stapaneste materia in mod multumitor.
Bacalaureatul a aparut de altfel in contextul in care Napoleon a sesizat lipsa reala de putere in mediul rural a unei birocratii franceze aflate din multe puncte de vedere la nivelul marii. Ideea a fost adoptata si in Romania - ceea ce, in sine, nu e rau, pentru ca statul roman si educatia din Romania erau si sunt intr-o situatie asemanatoare cu cea observata de Napoleon.
Orice alte formule vei auzi - examen de maturitate, test al cunostintelor necesare in viata, traditia sistemului educational romanesc, etc. - sunt "imbracari teoretice" ale subiectului, care nu ating scopul real al bacalaureatului, el fiind mentionat mai sus. Acest examen este un backup, un mecanism de protectie al unui sistem educational nesigur de propria sa calitate sau validitate.
Neincrederea de care vorbeam mai sus s-a extins in alta forma si la facultati. In Romania, prin examenul de licenta se testeaza in principal ... profesorii ("dumneavoastra, domnule student, ati avut note de trecere toti anii astia, dar de unde stim noi ca au fost pe bune?").
Gasesc semnificativ din punct de vedere cultural, dar si organizational fapt
