În urmă cu câteva zile, în apropiere de Recaş, s-a desfăşurat ediţia a doua a Cupei Hernacova la echitaţie (etapă a campionatului naţional) - sărituri peste obstacole. La acest eveniment s-a înregistrat o premieră - participarea a două surori. Este vorba despre craiovencele Andreea şi Ioana Ninulescu, de la clubul Equitim, care au reuşit să încheie concursul pe prima poziţie la categoria lor de vârstă.
Andreea, de 16 ani, este obişnuită cu concursurile de echitaţie. Tânăra a concurat împreună cu iapa Accorini şi s-a clasat pe primul loc la categoria C seniori U20, fără greşeală. Andreea a „recidivat“, după ce anul trecut, la ediţia inaugurală a aceleiaşi competiţii, cucerise marele premiu.
Sora sa mai mică, Ioana, care este debutantă, a obţinut locul 1 la baraj, la juniori debutanţi. Sportiva, în vârstă de 11 ani, a făcut echipă cu Pepita, iapă pe care sora sa mai mare o avusese în urmă cu câţiva ani.
Rezultatul celor două surori îi bucură pe părinţii lor, dar şi pe antrenorul Ovidiu Podaru, cel care le pregăteşte pe fete la baza hipică de la Robăneşti. „Ioana a mers foarte bine. Este la debut, dar în scurt timp îi va călca pe urme surorii sale mai mari, care este vicecampioană naţională la categoria 16 ani. Referitor la Andreea, aceasta a concurat fără greşeală la Hernacova. Are 16 ani, dar concurează şi la categoria 18 ani“, a spus Ovidiu Podaru, care mai bine de 30 de ani a fost antrenor la secţia de hipism de la CSM Craiova.
Nu e uşor să obţii rezultate bune
Toată lumea ştie că hipismul este un sport de înaltă clasă, dar costisitor. Un cal de rasă pentru competiţie costă între câteva mii de euro şi câteva zeci de mii. Pe deasupra, sunt taxele de înscriere la concursuri, deplasările, cazarea calului şi a călăreţului. Andreea şi Ioana se bucură de sprijinul financiar al tatălui lor, care deţine şi clubul, şi, cu toate aces