Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli identificate pe piaţa muncii

Publicat in Salajeanul, vineri 12 iulie 2013 ·

În urma acţiunilor de control desfăşurate de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj pe parcursul lunii iunie, s-au descoperit mai multe ilegalităţi. Aceste inspecţii au vizat în primul rând identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, dar şi respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 109 agenţi economici. La doi dintre aceştia au fost identificate două persoane care lucrau fără forme legale de angajare, fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei. Fapta unui alt angajator care a primit la muncă, fără forme legale de angajare, zece persoane şi un minor constituie infracţiune, drept urmare, ITM Sălaj a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria din raza teritorială a constatării faptei. Alte deficienţe constatate, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară şi munca de noapte, precum şi la nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 59 de unităţi şi au fost aplicate amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei, la doi dintre angajatori, deoarece nu s-a comunicat în termenul legal un eveniment urmat de deces şi nu s-au asigurat măsurile de securitate la lucrări de săpături împotriva surpării malurilor. Conform informaţiilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, în urma verificării s-au mai semnalat nereguli, iar acestea se referă la lipsa materialelor de instruire, neasigurarea echipamentului de protecţie pentru lucrători sau neutilizarea lui, neefectuarea controlului medical periodic sau lipsa din fişa postului a unor atribuţii şi răspunderi ce revin lucrătorilor. Pentru toate a

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum o ora
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 2 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 5 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 9 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 3 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°