Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltă în Mănăştur: zeci de oameni au protestat împotriva construcţiei unui bloc FOTO / VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 12 iulie 2013 ·

Locatarii a două blocuri de pe aleea Gârbău din cartierul Mănăştur sunt scandalizaţi că în imediata vecinătate va fi amenajat un alt imobil, cu cinci niveluri, care se va apropia prea mult de blocurile lor, le va lua din lumină, va distruge o parte din spaţiul verde şi va spori considerabil aglomeraţia rutieră în zonă.

Peste 30 de locatari ai blocului de pe aleea Gârbău nr. 9, dar şi de la nr. 11 au protestat în faţa miercuri seară vizavi de construirea pe terenul dintre cele două clădiri a unui alt bloc, cu patru etaje, ce ar urma să obtureze lumina şi să genereze o aglomeraţie excesivă a zonei, în special din punct de vedere rutier.

"De la blocul nostru distanţa e în jur de 7-8 metri, dar proprietatea dânsului e la trei metri distanţă, dacă o împrejmuieşte noi nu mai putem intra în bloc doar pe o aleiuţă. Aceasta fiind faţada blocului pe proiect", explică Florin Tanţău, unul din locatarii blocului de la Gârbău nr. 9. În special la unul din colţuri terenul noului proprietar se apropie foarte mult de bloc, conform locatarilor.

Oamenii au semnat şi o petiţie pe care intenţionează să o transmită primarului, ei specificând că nu au fost informaţi cu privire la realizarea proiectului.

Locatarii mai vechi ai blocurilor susţin că, cel puţin unele din persoanele care au locuit înainte de 1989 în case pe terenul unde se află în lucru noua construcţie au fost recompensaţi cu apartamente în blocurile din zonă; cu toate acestea terenul a fost vândut, în mai multe rânduri, iar actualul proprietar intenţionaeză să ridice aici un imobile de locuinţe. Pe locatarii a două blocuri din zonă îi deranjează că noua construcţie va crea o aglomeraţie excesivă şi se va apropia prea mult de imobilele existente.

"Terenul lor va veni până pe trotuar; pe unde să intru, pe sub perete, să îi văd pe vecini ce fac în casă?", se plânge Albu Ioan, preşedintele blocului

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 46 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 41 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum o ora
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°