Azi, am luat liftul ca să ajung în nori! Vroiam să stau de vorbă cu Dumnezeu, supărată fiind pe viață! Am apăsat butonul..într-o clipa am ajuns sus în norii falnici. Nu erau pufoși, erau de gheață..erau aburi reci..mă treceau fiorii.. Înaintea mea am văzut cerul portocaliu, razele mingii de foc începuseră să-mi încălzească sufletul zdrobit. Am înaintat. Am ajuns pe strada Primăverii…înaintea mea era un câmp mare și verde plin de maci…m-am dus să-i îmbrățișez pe toți, iar vântul puternic îmi sufla în păr. Am rupt o floarea-soarelui, iar semințele le-am aruncat pe pămant… Am urcat pe treapta numită tinerețe…apoi am dat de o scară… Pe când urcam privind în urmă, simțeam cum treptele dispar definitiv și nu mai aveam cale de întoarcere. Am vrut să-i întâlnesc pe toți aceia pe care i-am pierdut pe pământ, persoanele dragi mie, ființele apropiate de sufletul meu. Am vrut să-i strâng preț de câteva momente la piept, să-mi iau rămas-bun! Niciodată nu am apucat să-mi iau rămas-bun, înainte, de la cineva care m-a părăsit definitiv. Sufeream îngrozitor povara despărțirii, iar ecoul suspinelor, și mărgăritarele lacrimilor au ajuns să poarte doliu. Am ajuns într-un final la capăt. Sus, se auzea un cor îngeresc…mi-a fost teamă să pășesc…Un înger mi-a dăruit un diamant. Mi-a spus că inima mea este asemenea lui, sentimentele se reflectă în mii de particule, dar numai când lumina ajunge să se oglindească în el. Deodată, o lacrima sinceră, a curs pe obrazul meu. M-am trezit în albul perfect al pernei mele. Ceasul deșteptător suna. Soarele era mai strălucitor ca niciodată! Mă aștepta o nouă zi! Primul gând a fost dacă voi pierde pe cineva..dacă răsăritul mă va priva de bucurie, dacă apusul va aduce un plâns sfâșietor..dacă luna va aduce pace într-un final..dacă stelele vor scrie povestea mea. Apoi, am înteles că persoanele dragi, rămân pentru totdeauna în inimă și ele strălucesc precum