Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma franceză Thales va furniza, pentru 60 de milioane de euro, sistemul de lasere de mare putere de la Măgurele

Publicat in Adevarul, joi 11 iulie 2013 ·

Compania franceză Thales va furniza, în cadrul unui contract de 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Turnu-Măgurele, contractul fiind semnat joi, la Bucureşti, în prezenţa premierilor român şi francez, Victor Ponta şi Jean-Marc Ayrault.

Contractul a fost semnat joi de către directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Ingineri Nucleară "Horia Hulubei", Nicolae Zamfir, şi preşedintele Thales Optronique SAS, Gil Michielin.

Potrivit companiei franceze, este vorba de cel mai mare contract acordat vreodată unei industrii de către un institut naţional de cerectare în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Valoarea totală a proiectului de la Măgurele este de 293 milioane euro.

Sistemul de lasere furnizat de Thales va genera un nivel de putere fără precedent, de circa 2x10 petawatts (10 la puterea 15 watts) în pulsaţii ultrascurte. Acest tip de laser va deschide drumul către o nouă generaţie de acceleratori de particule extrem de puternici, care vor fi mai mici şi mai puţin costisitori şi vor fi destinaţi cercetării fundamentale din fizică, precum şi aplicaţiilor medicale.

Francezii pregătesc şi specialiştii în fizica nucleară şi a laserelor

Tot în prezenţa celor doi premieri, a mai fost semnat un memorandum pentru pregătirea specialiştilor în domeniul fizicii nucleare şi laserelor, între Thales şi Politehnica din Bucureşti.

De asemenea, directorii agenţiilor naţionale pentru deşeuri radiocative din cele două ţări au semnat un acord de cooperare în domeniu.

În urmă cu trei săptămâni, ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a anunţat că ministrul francez al Educaţiei va veni în România în septembrie, fiind interesat de consolidarea parteneriatul strategic dintre cele două ţări, dar şi de proiectul laserului de la Măgurele. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 16 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°