Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluzia specialiştilor: OLIVER STAN ESTE LUCID, COERENT ŞI FOARTE INTELIGENT

Publicat in 7Est, joi 11 iulie 2013 ·

O comisie de medici şi psihiatri a mers astăzi, la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde este internat Oliver Stan, teroristul care a intrat cu o bombă în amfiteatrul Facultăţii de Electronică şi a ameninţat că aruncă totul în aer. Potrivit România TV, în urma expertizei, aceştia au declarat că bărbatul este lucid, coerent şi foarte inteligent.

"Atacatorul cu bombă de la Iaşi este lucid şi inteligent", este concluzia medicilor care au stat de vorbă cu bărbatul. El a fost supus joi primei expertize psihiatrice. Anchetatorii vor să afle dacă bărbatul avea sau nu discernământ în momentul în care a comis fapta.

Reamintim că atacatorul a intrat în universitate cu un proiectil de război şi 12 litri de benzină. În sală erau patru profesori şi 40 de studenţi care îşi dădeau examenul de licenţă. Un student a reuşit să iasă din sală şi să sune la 112. Atacatorul s-a rănit la mână, iar mai mulţi studenţi au leşinat. Decanul a încercat să negocieze cu el.

"Am încercat să negociem cu el şi să-i spunem să-i lase în pace pe studenţi să-şi scrie teza. Eu sunt decan al facultăţii şi mă poate lua pe mine ca ostatic, numai să trecem într-o parte în amfiteatru. Nu a vrut", a spus decanul la puţin timp după atentat.

În final, bărbatul a fost imobilizat de un student. Întreaga Universitate a fost evacuată, iar bomba a fost luată de genişti şi a fost dezamorsată. Dacă atacatorul susţine că a vrut să transmită un semn de la Dumnezeu, mama sa spune că de fapt a vrut să se răzbune pe un profesor.

Atacatorul este cunoscut cu probleme psihice şi a fost internat de nouă ori la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi. El a fost reţinut şi este cercetat pentru acte de terorism. Pirotehniştii spun că dacă bomba ar fi explodat ar fi provocat o adevărate tragedie, iar explozia ar fi afectat jumătate din clădire, aminteşte rtv.net.

T

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 47 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°