Opozanţii în exil din cadrul Organizaţiei Mujahedinilor Poporului Iranian (OMPI) au afirmat, joi, că au obţinut informaţii despre o nouă instalaţie secretă din cadrul proiectului nuclear iranian, în apropiere de Damavand, în provincia Teheran (nord), transmite Mediafax.
"Reţeaua organizaţiei Mujahedinii Poporului din interiorul Iranului a obţinut informaţii credibile despre o nouă instalaţie total secretă, destinată proiectului nuclear al regimului, strânse pe parcursul unui an de la aproximativ 50 de surse din diverse organisme ale regimului", a anunţat într-un comunciat Consiliul Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI, din care face parte şi OMPI).
CNRI, a cărui conducere îşi are sediul în regiunea pariziană, este principala organizaţie a opoziţiei iraniene în exil. Acesta a făcut numeroase dezvăluiri în trecut despre programul nuclear iranian.
"Instalaţia este un nou centru destinat activităţilor nucleare. Numele de cod al proiectului este "Ma'adane-e Charq" (Mina din Est") sau "Proiectul Kossar". Această instalaţie este situată într-o serie de tuneluri sub munti în apropiere de oraşul Damavand (la nord de Teheran)", a precizat acesta. "Construcţia primei faze a complexului a început în 2006 şi s-a încheiat recent. Prima fază include săparea de tuneluri, patru depozite în zona exterioară, instalaţiile, zona complexului şi construirea drumurilor pentru complex", a detaliat CNRI, conform AFP.
"Este semnificativ că firma Iman Gostaran Mohit supervizează acest proiect şi controlează secţiunile care tratează aspecte nucleare, biologice şi chimice. Directorul general al Iman Gostaran Mohit este Mohsen Fakhrizadeh, personajul-cheie al programului nuclear al regimului iranian", potrivit CNRI. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut în zadar o întâlnire cu Mohsen Fakhrizadeh, un ofiţer de rang superior din cadrul pas