Primul ordin dat de piloţii zborului 214 al companiei sud-coreene Asiana Airlines, imediat după prăbuşirea soldată sâmbătă cu moartea a două adolescente chineze, a fost să nu se treacă imediat la evacuarea avionului, au făcut cunoscut miercuri autorităţile americane, scrie AFP.
Agenţia americană pentru siguranţa transporturilor (NTSB), având ca misiune să determine cauzele prăbuşirii, a terminat interogarea celor patru piloţi de pe avionul de tip Boeing 777, precum şi a doi membri ai personalului navigant şi a oferit miercuri câteva detalii legate de evacuarea aparatului.
Imediat după prăbuşire, 'piloţii au cerut personalului navigant să nu înceapă evacuarea. Ei erau în contact cu turnul de control', a declarat Deborah Hersman, preşedinta NTSB, în cursul unei conferinţe de presă.
'Şeful de cabină a făcut atunci un anunţ la microfon pentru ca pasagerii să rămână pe scaune', a adăugat ea. 'În acelaşi moment, stewardul care era aşezat la ieşirea 2L (...) a văzut flăcări pe geam. L-a trimis în partea din faţă a avionului pe stewardul aşezat lângă el ca să îi avertizeze (pe piloţi) că este un incendiu şi că trebuie să evacueze. Abia atunci a început evacuarea aparatului', a precizat Deborah Hersman.
Ea a descris firul evenimentelor şi rapiditatea operaţiunilor de evacuare.
'Un minut şi jumătate după imobilizarea aparatului, uşa 2L s-a deschis, urmată imediat de 1L, iar toboganele au fost desfăşurate', a menţionat şefa NTSB. Primul camion al pompierilor a ajuns 'la aproximativ două minute după prăbuşire', iar primele proceduri de stingere a incendiului au început 'la trei minute după prăbuşire'.
Hersman a dat asigurări că ordinul de a nu se evacua avionul nu este neapărat o dovadă de neglijenţă. 'Piloţii sunt în partea din faţă a avionului, nu au o idee exactă despre ce se întâmplă în partea din spate, informaţiile trebuie să vină de la p