Dispariţia unui viţel de 400 kg de la un schit din Boureni a declanşat o anchetă din partea agenţilor de Poliţie din Moţca. Oamenii legii au căutat informaţii şi au mers la locuinţele mai multor persoane din localitate, dar şi din Paşcani. Una din percheziţiile şefului de post din Moţca, Lucian Zaharia, a avut loc în data de 4 iulie, în suburbia Boşteni, la familia lui Benone A.
Poliţiştii au ajuns în jurul orelor 08.00 dimineaţa. După ce au coborât din maşină au dorit să discute cu capul familiei, care cu o zi înainte tăiase un viţel cumpărat de la un cetăţean din Lunca.
"Unde e viţelul? Aşa m-au întrebat de mai multe ori. Au spus că au informaţii că la mine s-ar afla. Chiar nu înţelegeam ce vor să zică. După mai multe discuţii am aflat că a dispărut un viţel din Boureni, iar unele persoane m-au văzut pe mine cu maşina prin zonă. Domnii poliţişti au intrat şi în casă. Copiii mei dormeau, iar soţia se panicase tare. Într-un final mi-au spus să mă prezint vineri, 5 iulie, la sediul Poliţiei Paşcani", ne-a declarat B. A.
Cel banuit că ar fi furat şi tranşat viţelul a mers la Poliţie unde a dat o declaraţie. Când a plecat a aflat că ar fi bănuit şi că a furat un cal.
"Am mers la Poliţie, am dat declaraţie după care am plecat. Chiar acolo am fost ameninţat verbal că o să mă rezolve ei. Că au dovezi că am furat viţelul şi calul", mai povesteşte cel bănuit.
Afectat de aceste practici şi de modul cum au acţionat poliţiştii omul a venit astăzi la sediul Actualitatea TV pentru a trage un semnal de alarmă. El şi familia sa se consideră hărţuiţi de poliţişti.
"Nu mi s-a spus de ce anume sunt cercetat, decât într-un final. Au venit la poarta mea fără un mandat de percheziţie şi m-au acuzat din start. Aceste lucruri nu le pot accepta. M-am decis să vorbesc, să iau atitudine ca alţi oameni să nu mai păţească la fel. După ce am dat declaraţ