Pentru că geanta pe care o furase era goală, a restituit-o de bună voie păgubitei
Din cauza propriei neglijenţe, o buzoiancă ce locuieşte într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Frăsinet s-a trezit zilele trecute cu un musafir nepoftit în casă, surprinzându-l pe acesta în timp ce îi cotrobăia printr-o cameră al cărei geam îl lăsase deschis pentru a aerisi. „Musafirul” era un minor de 14 ani, care se întâmplase să treacă în acea dimineaţă pe lângă blocul respectiv, neputând trece cu vederea fereastra deschisă de la parter. Acesta a observat că geamul nu era protejat în niciun fel, aşa că nu a rezistat tentaţiei de a arunca o privire în apartament. S-a apropiat discret şi a privit peste pervaz, constatând că respectiva cameră era goală, proprietara văzându-şi de treburile ei într-o altă cameră. Fără a sta prea mult pe gânduri, a escalatat pervazul şi s-a furişat în apartament, mergând ţintă spre o geantă pe care o zărise pe un scaun. Tocmai reuşise să ia geanta şi se pregătea să fugă cu ea înapoi pe geam, când a fost surprins de proprietara care a apărut pe neaşteptate în cameră. În timp ce femeia a rămas paralizată de spaimă, pentru că nu se aştepta să găsească pe cineva în odaie, intrusul s-a panicat, neştiind ce să facă. A aruncat la repezeală o privire în geanta pe care tocmai o furase, constatând că aceasta era goală şi că îşi riscase pielea de pomană. A încercat atunci să „dreagă busuiocul”, făcându-i femeii semne paşnice şi înapoindu-i geanta, în speranţa că astfel se vor rezolva lucrurile. După ce i-a restituit geanta, a zbughit-o înapoi pe geam, în timp ce femeia a cerut ajutorul unui vecin. Acesta a ieşit în stradă, unde a întâlnit un echipaj de poliţişti locali, cărora le-a spus ce se petrecuse, dându-le şi semnalmentele minorului.
Acesta a fost depistat la scurt timp de poliţiştii locali, care l-au predat lucrătorilor