Nu de o echipă a medicilor sau a personalului medical este vorba, ci de o medicină făcută în echipă de medici şi „paramedici“, la fel ca la SMURD. După cum bine am văzut de fiecare dată, urgenţa şi descarcerările cer intervenţii prompte, bine conduse, perfect coordonate. Dar la accidentul cu autocarul, cei şase căţărători muntenegreni, care întâmplător se aflau în zonă, cu minunatele lor frânghii cu tot, erau totuşi prea puţini pentru aproape 50 de victime risipite în prăpastie. Şi aici, ca la SMURD, a intervenit prompt, bine condusă şi perfect coordonată, o variantă a ceea ce putem numi medicina de echipă. Au fost de-ajuns un medic în prăpastie (unul dintre căţărători era medic) – care să stabilească ordinea evacuărilor – şi o coordonatoare ad-hoc (soţia unui căţărător) la buza prăpastiei, care le spunea tuturor ce s-a întâmplat şi cum anume ar putea ajuta ei înşişi la scoaterea victimelor. În scurt timp, pe una dintre frânghii erau înşiraţi aproximativ 100 de oameni care îşi dădeau din mână în mână răniţii spre ieşirea din prăpastie. Nu e greu de imaginat cât de importante au fost pentru cei în cauză promptitudinea intervenţiei şi căldura braţelor omene Publicitate şti. Dar suferinţele omului, chiar şi urgenţele, chiar şi descarcerările nu sunt doar fizice. Folosind metafora drumului, pe drumul vieţii oricărui om riscurile apar la tot pasul: de la „simple“ ciocniri – pe sens şi contrasens –, curbe periculoase, pante abrupte, boli ale vitezei, drumuri întrerupte, blocaje, căderi de stânci, inundaţii, drumuri „în lucru“, cu sau fără depresii, anxietăţi, atacuri de panică, pentru că nu contează atât valoarea obiectivă a factorului de risc ce se abate asupra cuiva, cât contează valoarea lui subiectivă. Medicina astăzi priveşte tot mai frecvent psihicul şi spiritualitatea ca paznici fideli ai bunăstării noastre fizice (o teorie recentă susţine că însuşi cancerul a