Thomas Enger este revelaţia romanului poliţist norvegian al ultimilor ani, romanul de faţă a apărut în 2010 şi s-a vândut în aproape 20 de ţări, în mai multe dintre ele fiind bestseller. O casă de filme a cumpărat drepturile de ecranizare. Când citeşti toate acestea, la primul contact cu cartea, nu poţi rămâne indiferent. Nici nu poţi să eviţi o anume reticenţă, publicitatea agresivă însoţeşte, de multe ori, cărţi aproape lipsite de valoare. De la început trebuie să spun că nu este cazul, chiar dacă am început lectura cu poticneli, iar începutul nu este prea încurajator. Dar Thomas Enger e un profesionist, ştie să-şi cucerească cititorul, căruia îi întinde capcane diverse, obligându-l să nu mai lase cartea din mână.
„La doi ani după ce şi-a pierdut fiul într-un incendiu care i-a mistuit apartamentul şi i-a produs arsuri grave – scriu editorii pe scurt –, jurnalistul Henning Juul îşi reia activitatea, cu speranţa că munca îl va ajuta să accepte pierderea suferită. Cazul pe care vrea să-l investigheze este inedit pentru Norvegia: cineva descoperă într-un cort cadavrul unei tinere lapidate, pe jumătate îngropată în pământ. Crima pare să fi fost comisă după un ritual musulman, impus de legile sharia. Poliţia crede că a găsit vinovatul, dar jurnalistul, singurul care îşi dă seama de complexitatea cazului, începe cercetări pe cont propriu.”
Dar cam tot ce aţi citit în paragraful anterior, deşi perfect adevărat, înseamnă doar piste false. Este adevărat că în poveste apar şi imigranţi pakistanezi, unii dintre ei ocupându-se de traficul cu droguri şi făcând parte dintr-o grupare extrem de dură de răufăctori, este adevărat că unii dintre imigranţi se străduie să impună legile strcite ale musulmanilor, este adevărat că începe să se formeze un curent de teamă că toată societatea norvegiană se va transforma sub influenţele asiatice, dar toate acestea nu fac decâ
