Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A stat în umbră toată cariera, acum vede lumina! De la "Ţăranul" la "Italianul": drumul lui Nica spre fotbalul mare

Publicat in Pro Sport, joi 11 iulie 2013 · ·

ProSport a strâns datele lui Constantin Nica, un fotbalist care nu a fost lider al generaţiei sale, nu a fost un obişnuit al loturilor naţionale, dar prin muncă şi seriozitate a reuşit să învingă

Poreclit „Ţăranul“ încă de pe vremea în care era la juniori, Nica a fost colegul lui Rafi Stănescu la grupa celor născuţi în 1993

Rafi a ajuns împrumut la Corona Braşov, Nica a fost vândut la Atalanta

Dinamo a mai exportat două produse proprii. Marius Alexe şi Constantin Nica au mers în Seria A, puştii fiind crescuţi de la primii paşi în „pepiniera“ din „Ştefan cel Mare“, una care în decursul anilor a reuşit să producă foarte multe nume pentru fotbalul românesc, dar şi cel internaţional. Povestea celor doi este însă diferită, dacă Alexe a fost mereu lider de generaţie, a jucat la grupele superioare vârstei lui, a mers chiar şi la echipe din străinătate pentru a da probe de joc în timpul junioratului, Nica s-a impus cu alte calităţi: munca, seriozitatea şi capacitatea de a intra pe geam în momentul în care uşa i s-a închis în nas.

ProSport a strâns păreri, date şi mai ales cifre despre protagonistul unuia dintre cele mai interesante transferuri din Liga 1: Constantin Nica la Atalanta Bergamo. În schimbul fundaşului dreapta în vârstă de 20 de ani, Dinamo a încasat 1,6 milioane de euro, o sumă pe care unii au considerat-o mare.

Rafi şi Nica, talentatul şi muncitorul

Dar să revenim la comparaţia dintre Alexe şi Nica. Primul a fost un obişnuit al loturilor naţionale, o promisiune încă de la juniori, un talent. În schimb, Nica nu a ajuns vreodată lider la grupa lui, iar la loturile naţionale a fost chemat sistematic doar după ce Dario Bonetti l-a titularizat în 2011, într-un meci cu CFR Cluj, atunci când tehnicianul italian nu avea cu cine să joace pe flancul drept al apărării şi l-a „scos“ de nicăieri pe Nica.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

MAE Atenționare de călătorie - Indonezia. O nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali

Ziua Constanta acum 57 minute
O nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa Tenggara de Est a avut loc luni, 7 iulie 2025, autoritățiile interzicând accesul terestru pe o arie cu o rază de 7 km de la vârful vulcanulu. În acest context, Ministerul Afacerilor E

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 51 minute
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 2 ore
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 2 ore
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°