Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marginalizati chiar de sistemul de educatie

Publicat in Cronica Vaii Jiului, joi 11 iulie 2013 ·

Copiii cu dizabilitãti, pusi la zid de un sistem bolnav. Un bãiat de 9 ani din municipiul Lupeni care a fost diagnosticat cu Sindromul Down nu are parte de educatia care i se cuvine. Desi acesta a fost înscris în clasa I, elevului i se refuzã dreptul de a avea un profesor itinerant.

”Este înscris la scoala generalã numãrul 2 Lupeni, eu în calitate de pãrinte si de presedinte al Asociatiei Down am fãcut un demers pentru respectarea Legii 448 în ceea ce priveste un învãtãtor de sprijin sau itinerant. Am fãcut demersurile la scoala rspectivã cât si cãtre Inspectoratul Scolar prin care am cerut un învãtãtor de sprijin, rãspunsul a fost unul negativ pe considerentul cã s-a fãcut structura pentru anul 2013-2014 desi orientarea scolarã pentru acest copil este din anul 2012. Am aflat ulterior cã numai în scoala 2 din Lupeni sunt 18 copii cu CES care au nevoie de acest învãtãtor itinerant de sprijin si pe care legea ne dã dreptul sã îl avem. Cei de la Inspectoratul Scolar ne-au refuzat categoric, spunând cã ei nu au posibilitãtile aceste, acesta a fost motivul pentru care am fãcut demersurile necesare cãtre Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitãti, mi se pare un abuz ceea ce se întâmplã, cã dacã un copil este integrat într-o scoalã de masã sã nu poatã avea drepturile prevãzute prin legea în vigoare. Totodatã relatia mea cu scoala generalã numãrul 2 este foarte bunã, copilul este integrat acum în structura anului scolar 2013-2014 în clasa I. Am avut o dschidere deosebitã din partea doamnei învãtãtoare care mi l-a acceptat si a pãrintilor care au acceptat acest lucru”, a declarat Liviu-Robert CORSEANSCHI, tatãl minorului si presedintele Asociatiei Down Valea Jiului. Tatãl bãiatului spune cã minorul va necesita o atentie specialã în timpul orelor de curs, însã situatia este una foarge dificilã.

”Ne va fi foarte greu, cel putin pentru mine va fi

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 16 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°