Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un manager de pe Wall Street vrea să strângă 1 miliard de dolari în 10 zile fără să spună ce vrea să facă cu banii

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 iulie 2013 ·

William Ackman, unul dintre cei mai prolifici manageri de fonduri de pe Wall Street în ultimii ani, şi-a propus să strângă de la potenţiali investitori o sumă uriaşă într-un timp record, pentru a-i investi într-o companie pe care nu a vrut să o numească de teamă că va fi vânată de concurenţă, scrie Reuters.

Ackman vrea să strângă 1 miliard de dolari pentru un vehicul de investiţii într-un termen de zece zile, conform unei note trimise către investitori, văzută de Reuters. Documentul stipulează că banii nu vor putea fi recuperaţi mai devreme de septembrie 2016, însă dacă fondurile vor obţinute vor răsplăti mai mult decât suficient investitorii. Managerul menţionează în solicitarea scrisă că nu vrea să facă public numele companiei în care va investi banii de teamă că altcineva i-o va lua înainte.

În cariera sa de manager de fonduri începută în urmă cu 8 ani, Ackman a reuşit să surprindă Wall Street-ul cu randamente aduse investitorilor peste media pieţei. Dacă principalii indici bursieri de la New York au adus cumpăratorilor de acţiuni un câştig mediu de 6,3% anul acesta, cu un maxim de 12,6% pe indicele Standard&Poor's 500, Pershing Square Capital Management - fondul condus de Ackman - a reuşit să înmulţească banii investitorilor cu 16%.

În ciuda performanţelor financiare dovedite de managementul lui William Ackman, analiştii sunt împărţiţi în ceea ce priveşte posibilitatea de reuşită a iniţiativei. Catalogând oferta drept "o solicitare prea mare" şi comparând-o cu "un cec în alb" acordat lui Ackman, mai mulţi investitori din industrie vor respinge cel mai probabil propunerea, notează Reuters.

Pe de altă parte, investitorii care şi-au încredinţat deja banii pe mâna managerului de fonduri îl susţin şi cu noua iniţiativă. "Oamenii vor să simtă că fac parte din ceva special iar un astfel de proiect le va oferi exact a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

Val de aer arctic în România. Cât va mai persista valul de frig

Gandul acum o ora
Un val de aer arctic a pătruns în România. Temperatura a coborât până la -7 grade C în unele zone. La peste 1700 de metri altitudine a nins, și pe mai multe drumuri care leagă Transilvania de Moldova a fost nevoie de intervenția utilajelor care au î

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 2 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 4 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Un copil de 3 ani și o femeie au murit într-un cumplit accident în județul Cluj

Ziua Constanta acum 6 ore
Un copil de doar 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare din județul Cluj în urma unui grav accident. Potrivit IPJ Cluj, cei doi au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion. 'În data d

AEP, precizări despre dezinformările din mediul online referitoare la operațiunile efectuate în secțiile de votare în ziua alegerilor (VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
Având în vedere informațiile false lansate în mediul online cu privire la operațiunile efectuate în secțiile de votare organizate în țară și în străinătate la alegerile prezidențiale din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage aten

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum o ora
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 5 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum 2 ore
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/14°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

15°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°