Ph-online.ro vă prezintă lista specializărilor de licenţă din universităţile publice şi private din România, care au fost evaluate în cursul acestui an ca fiind de neîncredere şi neacreditate, de către cel mai înalt for în domeniu - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Universităţile au dreptul să organizeze admitere la aceste facultăţi neacreditate, dar nu au dreptul să organizeze examen de licenţă, şi nici să emită diplome de licenţă pentru absolvenţii acestora.
Evaluările Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) au ca scop protejarea viitorilor studenţi de programe fantomă, prin livrarea de informaţii coerente, credibile, pe care le pot accesa oricând, cu privire la calitatea educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ superior din România (de stat şi private).
Relevanţa calificativului de specializare de licenţă (program de studii) neacreditată pentru viitorii studenţi se referă la faptul că la finalizarea studiilor aceştia nu vor putea susţine licenţa la universitatea la care sunt înrolaţi, ci doar la o universitate care are specializarea urmată de ei acreditată.
"Studenţii care urmează un astfel de program de studii universitare de licenţă (n. red. neacreditat şi de neîncredere) vor susţine licenţa la o universitate cu un grad de încredere ridicat, care are programul de studii universitare respectiv ACREDITAT", au declarat oficialii ARACIS.
Precizăm că universităţile au dreptul să organizeze admitere pentru specializări neacreditate. Iată de ce:
O specializare neacreditată este, în fapt, o specializare care este autorizată să funcţioneze provizoriu. Precizăm că autorizarea funcţionării provizorii (AP) este prima etapă parcursă de universităţi în procesul de acreditare a facultăţilor. Relevant pentru candidaţi este fap