În 1992, telefoanele mobile erau ceva exotic. E-mail-urile erau, şi ele, rare. Jurnalişti români care să facă practică la CNN, în Washington, erau... unul. Eu. De aceea, nu m-a mirat prea tare că se auzeau păcănituri inconfundabile (relativ uşor de recunoscut pentru un om venit din Est) pe linia telefonică, în momentul în care o invitam la film pe Tracy. Necazul nu era Tracy. Era Stacy. Adică sor’sa. Care lucra în echipa unui senator. Care senator era fix în Comisia de Apărare şi Contrainformaţii. Şi care, din cînd în cînd, nu se ducea la şedinţe, şi o trimitea în locul lui pe Stacy. Am întrebat-o pe Tracy: „Nu ţi se pare că ăştia ne-au ascultat cînd te-am sunat să mergem la film, la Dracula lui Coppola?“ „Ba da, dar la ce te-ai fi aşteptat? Vii din Europa, dintr-o ţară pînă de curînd comunistă, o suni pe sora unei asistente de senator, care participă la şedinţele uneia dintre cele mai confidenţiale comisii ale Congresului, şi te miri?“
Eram aproximativ obişnuit cu ideea că telefoanele îmi pot fi ascultate. Trecuseră numai trei ani de la căderea lui Ceauşescu. Oricum, replica lui Tracy şi relaxarea ei m-au intrigat. E drept, aterizasem dintr-o ţară proaspăt ieşită din comunism şi mă trezisem să merg la film exact cu sora unei participante la oarece şedinţe confidenţiale, ţinînd de securitatea naţională americană. „Măcar ştim că nu le plătim impozite de pomană“ – a mai adăugat Tracy.
DE ACELASI AUTOR Internaţionalizarea Diplomaţie economică De ce e scumpă viaţa-n Europa? Aer curat, pe burta goală Cîţiva ani mai tîrziu, la un congres al jurnaliştilor de investigaţie, la Copenhaga, am avut şansa de a-i cunoaşte pe doi dintre cei mai celebri ziarişti ai lumii: Duncan Campbell şi Nicky Hager. Ei dezvăluiseră, în urma unei impecabile anchete de presă, aşa-numita „Afacere Echelon“, adică demonstraseră publicului că Statele Unite desfăşurau un incredibil pr
