Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul va aloca circa 700 de milioane de lei pentru corecţiile financiare

Publicat in Bursa, joi 11 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a afirmat că săptămâna viitoare va fi adoptat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind alocarea de la buget a circa 700 de milioane de lei pentru corecţiile financiare pe care trebuie să le suporte ţara noastră în urma neregulilor constatate în derularea unor proiecte care au beneficiat de fonduri europene, relatează HotNews.ro.

Întrebat de ce este necesar ca aceste sume să fie suportate de la bugetul statului în cazul unităţilor administrativ-teritoriale, Ponta a spus că unele dintre acestea şi-au făcut treaba corect. Sumele care vor fi prevăzute în buget nu vor acoperi, însă, şi corecţiile financiare în cazul unităţilor găsite cu nereguli.

"Acolo unde s-au constatat în mod clar fraude sau neregularităţi, acolo nu suportam de la buget, acolo evident se anulează tot programul sau se recuperează. Problema este că din cauza neregulilor sistemice constatate în noiembrie 2011, spun mereu ca să aduc aminte la cei de pe la PDL, constatate în noiembrie 2011, s-au aplicat corecţii flat, 25% pentru toată lumea, adică şi pentru cei care au avut neregularităţi şi pentru cei care nu aveau nicio problemă, săracii, deci şi-au făcut treaba corect. Pentru cei care şi-au făcut treaba corect le-am aplicat 25%. În primul rând că multe din unităţile administrativ-teritoriale le băgăm în faliment, mai este ceva, ne dau în judecată şi câştigă. Pe bună dreptate câștigă că spun: domnule, noi nu am făcut nimic rău. De ce ne sancţionaţi pe noi? Motiv pentru care prin ordonanţa respectivă am spus: este dureroasă pentru buget, dar este foarte bună pentru beneficiari, în sensul în care, toţi beneficiarii care nu au făcut nimic rău şi nu au încălcat nicio regulă, le suportăm de la buget", a precizat Victor Ponta.

F.A. Premierul Victor Ponta a afirmat că săptămâna viitoare va fi adoptat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind alocarea de la buget a ci

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 34 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 48 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 57 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°