Ideea construirii unui grup energetic la Motru începe să prindă contur. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, urmând ca după aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către consilierii locali, partea privată a investiţiei să fie scoasă la licitaţie internaţională. Conform acestui studiu, valoarea investiţiei se ridică la aproape 200 de milioane de euro, iar profitul anual al celor care vor băga bani în această afacere va fi de circa 16 milioane de euro.
Institutul Politehnic Bucureşti a finalizat studiul de fezabilitate a grupului energetic ce se doreşte a fi înfiinţat la Motru. Autorităţile locale vor avea la sfârşitul acestei luni o şedinţă de consiliu local pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici din cadrul studiului, după care vor începe procedurile pentru scoaterea la licitaţie a investiţiei. „Miercuri am recepţionat studiul de fezabilitate. În consiliul local care va avea loc la sfârşitul acestei luni se aprobă indicatorii tehnico economici din studiul de fezabilitate, ca după aceea să se constituie parteneriat public-privat, iar partea privată se va scoate la licitaţie internaţională. Conform studiului făcut de cei de la Bucureşti, valoarea termocentralei ar fi de 186 de milioane de euro. Conform studiului s-ar crea în jur de 200 de locuri de muncă, iar profitul estimat de către proiectant ar fi de 16 milioane de euro din primul an, după care profitul s-ar putea mări. Aşteptăm să vedem cine vine la licitaţie, dacă nu vom reuşi în primă fază să găsim un investitor, vom scoate investiţia la licitaţie până îl vom găsi. Licitaţia va avea loc către sfârşitul anului”, a declarat Dorin Hanu, primarul din Motru.
Termocentrala, funcţională în 2016
Autorităţile locale din Motru mai spun că, dacă lucrurile vor decurge conform planului şi se va găsi un investitor la acest grup energetic, termocentrala ar putea funcţiona peste doi ani.