Coperta lucrării Acesta este titlul ultimei cărţi care poartă semnătura profesorului Paul Spirescu
Nu este vorba despre umila părere a unui scriitor de provincie, aşa cum poate s-ar bucura să creadă vetuştii politicieni mioriţici, ci de vocea limpede a scriitorului Paul Spirescu, profesor la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud. În timp ce politicienii au reuşit să compromită definitiv ideea unei reforme a clasei politice, iar ong-urile au fost înghiţite de partidele aflate, pe rând, la putere, societatea civilă se reduce astăzi, din păcate, la câteva jurnale de provincie şi opiniile unor profesori, care nu vor ajunge, în veci, inspectori şcolari, pentru că nu au pedigree-ul puterii. „Umila mea părere. Opiniile unui scriitor de provincie” (Ed. Rafet, 2012) este vocea raţiunii în faţa politicilor antiromâneşti şi anticulturale din ultimii ani. Indiferent de Guvern sau Preşedinte, malaxorul implacabil al distrugerii societăţii româneşti a funcţionat fără întrerupere de 24 de ani, încât soluţiile pentru redresarea societăţii româneşti par astăzi imposibile. E drept, ţinta criticilor profesorului Spirescu o constituie nefericitul cuplu Băsescu-Boc, dar schimbând epocile şi coborând la cuplul Iliescu-Văcăroiu, constatăm că şi acum 20 de ani puteam spune, „la aşa miniştri, aşa învăţământ” sau „mai târziu va fi prea târziu”, ca să parafrazăm două din titlurile din cuprinsul lucrării. În general poeţii scriu versuri. Paul Spirescu este un poet născut, iar volumele sale de poeme sunt adevărate regale poetice. Când poeţii folosesc vocabularul unei limbi pentru a apăra acea limbă de politicieni înseamnă că în interiorul poetului s-a declanşat un semnal de alarmă. Paul Spirescu este o fire blândă, cu o voce calină ca un fir de mătase. Dacă irenicul Paul Spirescu, omul liniştilor absolute, al dialogului şi armoniei a ieşit pe baricadă este semnul că abjecţia politicienilo