Pe timpul verii, în fiecare lună apar fructe gustoase şi parfumate. Aroma lor nu se compară cu a celor coapte forţat, aduse de peste mări şi ţări. E bine să profiţi de bogăţia de fructe a acestui sezon şi să pui deoparte pentru iarnă. Iată prin ce metode le poţi conserva.
Fructele proaspete sau sucurile pot fi conservate la congelator timp de 8-10 luni. Compoturile, piureurile şi fructele mari se conservă mai puţin timp, dar cele mici rezistă mai mult. Iată câteva metode care te ajută să ai fructe proaspete şi la iarnă. Ce fructe poţi congela
Teoretic, orice fructe pot fi congelate. Cele de talie mică nu pun nici un fel de problemă. Fructele de pădure şi vişinele se congelează foarte bine.
Perele, căpşunele şi cireşele se înmoaie după decongelare, deci e preferabil să le congelezi sub formă de compot sau piure. Citricele şi kiwi nu se pot congela decât sub formă de piure. Indiferent de modalitatea folosită, alege fructe bine coapte şi de bună calitate. Cum le pregăteşti
Spală bine fructele cu apă rece, frecându-le uşor. Şterge-le apoi cu şervete de hârtie. Pregăteşte pungi sau cutii din plastic suficient de mari pentru ca în jurul fructului să rămână un spaţiu de 1-2 cm. Prin congelare, volumul acestora creşte. Metode de congelare
Naturală. Pune fructele bine curăţate pe tăviţa congelatorului. Lasăle să îngheţe 24 de ore. Apoi, pune-le în pungi de plastic. Congelate astfel, se pot folosi ca garnituri sau la decorarea deserturilor.
Cu zahăr. Dacă fructele sunt mici, tăvăleşte-le prin zahăr. Dacă sunt mari, scufundă-le în apă clocotită câteva secunde, taie-le în bucăţi şi bagă-le în pungă sau cutie, apoi pudrează- le din belşug cu zahăr.
Sub formă de piure. Spală fructele, scoate-le sâmburii, dacă e cazul, curăţă-le coaja şi zdrobeşte- le cu mixerul. Adaugă zahăr şi suc de lămâie (150 g zahăr şi sucul de la o lămâie, pentru 1 kg de fr