Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Până la 30 de posturi vor dispărea din organigrama Consiliului Județean și a instituțiilor subordonate. Vezi explicațiile lui Ion Dumitrel

Publicat in Alba24, joi 11 iulie 2013 ·

Până la 30 de posturi de la Consiliul Județean și instituțiile subordonate vor dispărea din organigrame, ca urmare a Ordonanței de Urgență a Guvernului, nr. 77/2013, ce prevede ca posturile libere in administrație să fie desființate. Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a explicat că acum se fac analize, dar numărul posturilor vacante desființate de la Consiliul Județean va fi sub 10, iar în total cu cele din instituțiile dubordonate nu va depăși 30.

„În ceea ce ne privește, la Consiliul Județean, vom desființa un număr destul de mic de posturi vacante, undeva sub 10 posturi. Nu am avut foarte multe posturi libere, noi am fost foarte atenți cu organigramele și până acum. La apariția crizei noi am făcut foarte multe reduceri la cheltuielile de personal, sunt miliarde multe și de fiecare dată am încercat să reducem cât mai multe cheltuieli pe acest domeniu, pentru a putea avea partea investițiilor în dezvoltare. Acum suntem în studiu, în analiză dar nu cred că vor fi mai mult de 20-30”.

Cât despre introducerea criteriilor de performanță în evaluarea angajaților. „Sunt foarte de acord, abia le aștept, pentru că sunt unii care muncesc de le sar capacele și unii care nu au talentul de a lucra în administrație. Sperăm că vom putea să ne organizăm mai bine, să îi putem păstra pe angajații utili din punct de vedere administrativ, nu politic. Sperăm ca declarațiile premierului să se adeverească, să se dea o legislație care să ne permită să plătim mai bine oamenii și să putem să îi păstrăm pe cei care au pus suflet și știu să lucreze pentru locuitorii județului Alba”, a mai declarat Dumitrel.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=217572

Până la 30 de posturi de la Consiliul Județean și instituțiile subordonate vor dispărea din organigrame, ca urmare a Ordonanței de Urgență a Guvernului, nr. 77/2013, ce prevede ca posturile libere in adm

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Suma alocată pentru România

Mediafax acum 28 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 2 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°