Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat că este necesară modificarea legii pentru a se reintroduce examenul de admitere obligatoriu la facultate, dar şi pentru a elimina sau diminua ponderea mediilor din anii gimnaziali la admiterea la liceu.
„Cred că admiterea obligatorie în universităţi scade presiunea de pe examentul de bacalaureat şi examenul redevine ceea ce în mod normal trebuie să fie, respectiv o evaluare de sfârşit de ciclu, şi mi se pare că lucrul acesta este corect şi putem rezolva modificând legea. (...) Trebuie schimbată legea şi acest lucru cred că pentru anul următor am putea să-l facem”, a declarat Ecaterina Andronescu, citată de Mediafax. Ea a precizat că o astfel de modificare, chiar dacă va fi operată în lege, nu ar putea intra în vigoare începând cu acest an, ci cu anul următor, având în vedere obligaţia existentă privind anunţarea măsurilor preconizate cu un an înainte. Andronescu a precizat că a discutat deja despre reintroducerea admiterii obligatorii la universităţi cu membrii sindicatelor din învăţământ, care sprijină demersul.
În ceea ce priveşte înscrierea în liceu, fostul ministru a arătat că repartizarea computerizată s-a dovedit a fi un instrument care nu permite nici un fel de derapaj de la rezultatele pe care elevul le-a obţinut prin evaluarea de la sfârşitul anului sau prin notetele pe care le-a obţinut de-a lungul celor patru ani de gimnaziu, arătând, însă, că ar putea fi eliminată sau redusă ponderea mediilor celor patru ani de gimanziu.
Şi vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că a intrat la facultate cu media 9,23 pentru că a dat „un bacalaureat care nu era pătat de obiceiurile din zilele noastre”, afirmând că reprezentanţii MEN „ar trebui să se gândească serios” la reintroducerea admiterii la liceu şi facultate.
Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat că es