Trei case au fost evacuate, mai multe hectare de culturi agricole au fost afectate, iar un drum comunal a fost acoperit cu apă - acestea sunt efectele inundaţiilor şi grindinei din ultimele zile în comuna Bănişor.
Primarul comunei Bănişor, Gheorghe Pop, ne-a declarat că din cauza inundaţiilor trei case au fost evacuate temporar, iar mai multe culturi agricole au fost grav afectate. Gheorghe Pop ne-a mai spus că în mai puţin de o oră a fost înregistrată o ploaie puternică, un drum local fiind inundat parţial, iar un podeţ afectat. O comisie formată din angajaţi ai primăriei verifică în teren pagubele semnalate de localnici, în vederea întocmirii unui raport privind pierderile cauzate la nivel local de grindină şi ploi în ultimele zile. Primarul a declarat de asemenea că abia acum se vede utilitatea unui pod construit la nivel local, pod fără de care o comunitate întreagă rămânea izolată de fiecare dată când ploua mai puternic, o vale neputând fi traversată în aceste condiţii nici măcar de maşinile de intervenţie ale pompierilor şi salvării.
Trei case au fost evacuate, mai multe hectare de culturi agricole au fost afectate, iar un drum comunal a fost acoperit cu apă - acestea sunt efectele inundaţiilor şi grindinei din ultimele zile în comuna Bănişor.
Primarul comunei Bănişor, Gheorghe Pop, ne-a declarat că din cauza inundaţiilor trei case au fost evacuate temporar, iar mai multe culturi agricole au fost grav afectate. Gheorghe Pop ne-a mai spus că în mai puţin de o oră a fost înregistrată o ploaie puternică, un drum local fiind inundat parţial, iar un podeţ afectat. O comisie formată din angajaţi ai primăriei verifică în teren pagubele semnalate de localnici, în vederea întocmirii unui raport privind pierderile cauzate la nivel local de grindină şi ploi în ultimele zile. Primarul a declarat de asemenea că abia acum se vede utilitatea unui pod con