Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principele Nicolae, în calitate de voluntar la activităţile organizaţiei Tăşuleasa Social

Publicat in Mediafax, vineri 12 iulie 2013 ·

Principele Nicolae a participat, în perioada 1 - 6 iulie, în calitate de voluntar la activităţile organizaţiei Tăşuleasa Social din Bistriţa-Năsăud, unde s-au desfăşurat jocuri de echipă, competiţii şi călătorii de cunoaştere a plantelor şi animalelor din zonă, potrivit site-ului Casei Regale.

Timp de şase zile, principele Nicolae a desfăşurat în "Pădurea Pedagogică" activităţi pentru antrenarea voluntarilor în spiritul, la standardele şi respectând criteriile organizaţiei.

"Pădurea Pedagogică" a fost creată pentru a ilustra legătură dintre vegetaţie, apă şi om. Principele Nicolae a împărtăşit din experienţa sa de voluntar în Kenya. De asemenea, principele Nicolae a participat la o expediţie în Parcul Naţional Munţii Rodnei şi a urcat până la cota 2279 (zona protejată).

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, principele i-a întâlnit apoi pe copiii veniţi din mai multe oraşe (Oradea, Bistriţa, Suceava şi Bucureşti), care au participat la rândul lor la toate activităţile organizate de echipa Tăşuleasa Social. Împreună cu voluntarii şi cu cei 20 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, principele Nicolae a construit un element nou în Pădurea Pedagogică, "Satul bun şi satul rău", şi a făcut o expediţie în Parcul Naţional Munţii Călimani, unde a urcat pe Vârful Pietrosul, pentru a vedea fosta exploatare de sulf, închisă în anul 1996.

"Timpul petrecut la Tăşuleasa Social a fost fantastic. După ce am văzut împrejurimile în decembrie, am ştiut că trebuie să mă întorc şi, în final, a fost posibil acum. Prima dată l-am întâlnit pe Alin (Alin Uhlmann Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social, n.r.) şi pe câţiva dintre cei mai dedicaţi voluntari Tăşuleasa, în 2008, în cadrul unui proiect de curăţare a albiei râului Siret. Voluntarii şi copiii care vin aici sunt foarte norocoşi pentru că au posibilitatea să cunoască acest loc şi să lucreze aici. Ce

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

Curtea Constituțională discută vineri cererea de anulare a alegerilor

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională va analiza vineri cererea de anularea a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, potrivit programului de pe site-ul CCR. Potrivit programului, Curtea Constituțională va discuta, în ședința programată să în

Browser-ul Chrome foloseşte AI-ul pentru a depista înşelătoriile

News.ro acum o ora
Google a implementat o funcţie de protecţie în Chrome care se bazează pe inteligenţa artificială pentru a identifica în timp real şi a avertiza utilizatorii când pot deveni victime ale escrocheriilor online. Noua facilitate, care se bazează pe model

Prognoza meteo pe patru săptămâni / Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

HotNews acum 25 minute
Vremea va fi mai rece decât este normal pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni, urmate de o încălzire ce va aduce temperaturi ușor mai mari decât media obișnuită, în special în prima săptămână din luna iunie, potrivit prognozei

Ironia din patru cuvinte postată de George Simion imediat după dezbaterea cu Nicușor Dan, de la Euronews

Libertatea acum 39 minute
După prima confruntare directă între candidații la președinție George Simion și Nicușor Dan, care a vut loc loc joi seara și a fost organizată de Euronews România, liderul AUR a postat pe Facebook un mesaj ironic format din doar patru cuvinte.

China anunţă un pachet amplu de măsuri de relaxare pentru a stimula economia afectată de războiul comercial cu SUA / Fond special de 500 miliarde yuani pentru creditarea în domeniile îngrijirii vârstnicilor şi consumului general

G4Media acum o ora
Banca centrală a Chinei şi autorităţile financiare au prezentat miercuri un set amplu de măsuri de politică monetară şi fiscală menite să susţină economia în contextul tensiunilor comerciale în creştere cu Statele Unite, tranasmite CNBC, transmite N

Donald Trump face apel la o încetare a focului timp de 30 de zile între Rusia și Ucraina

Mediafax acum 35 minute
Într-o postare pe rețelele sociale, Trump a scris că „dacă încetarea focului (de 30 de zile) nu este respectată, SUA și partenerii săi vor impune sancțiuni suplimentare”, notează Reuters. „Această încetare a focului trebuie să se construiască în cel

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 8 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 9 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

S-a stabilit finala Conference League: Betis – Chelsea

News.ro acum 8 ore
Formaţiile Betis şi Chelsea s-au calificat, joi seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de Fiorentina, respectiv de Djurgarden. Chelsea a învins acasă cu 1-0 Djurgarden, după ce în tur s-a impus cu 4-1. Golul de joi a fost marcat d

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°