Fostul preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Constanţa, în vârstă de 62 de ani, a murit după ce a salvat de la înec doi copii care fuseseră luaţi de curenţi în Marea Neagră, în apropierea unei plaje din municipiul Constanţa.
Potrivit salvamarilor, marţi dimineaţă, bărbatul, Barbu Dănescu, înota în mare, în apropierea unei plaje din municipiul Constanţa, iar la un moment dat a văzut doi copii care erau purtaţi de curent în larg.
Acesta a înotat către ei şi a reuşit să-i salveze, apoi a încercat să-i aducă la mal. În ajutorul său, au venit apoi şi salvamarii care au adus copiii la ţărm şi l-au ajutat pe bărbat să iasă din apă deoarece îşi pierduse cunoştinţa.
În zonă a sosit imediat o ambulanţă care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului, fiind ulterior transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În pofida eforturilor medicilor, acesta a murit miercuri, miercuri, în urma unui stop cardiorespirator.
Barbu Dănescu a fost preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Constanţa, organizaţie înfiinţată după Revoluţia din 1989.
El era căsătorit şi avea un copil. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »