Un grav eveniment rutier s-a înregistrat ieri dimineaţă pe strada Botizului din municipiul Satu Mare, care s-a soldat cu accidentarea gravă a unui conducător auto. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de la circulaţie au constatat faptul că Bela S., în vârstă de 54 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea autoturismul, a adormit la volan, iar maşina a părăsit partea carosabilă intrând într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni grave şi a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului. La locul accidentului s-au deplasat pompierii sătmăreni, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. După ce victima a fost descarcerată, aceasta a fost predată unui echipaj S.A.J. şi transportată la UPU Satu Mare. Poliţiştii Biroului Rutier, care au intervenit de îndată la faţa locului, au stabilit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
Pavel Prodaniuc Un grav eveniment rutier s-a înregistrat ieri dimineaţă pe strada Botizului din municipiul Satu Mare, care s-a soldat cu accidentarea gravă a unui conducător auto. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de la circulaţie au constatat faptul că Bela S., în vârstă de 54 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea autoturismul, a adormit la volan, iar maşina a părăsit partea carosabilă intrând într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni grave şi a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului. La locul accidentului s-au deplasat pompierii sătmăreni, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. După ce victima a fost descarcerată, aceasta a fost predată unui echipaj S.A.J. şi transportată la UPU Satu Mare. Poliţiştii Biroului Rutier, care au intervenit de îndată la faţa locului, au stabilit că şoferul nu consumase bău