În ultima lună, din motive relativ oculte dar prilejuite de recenta popularizare a condiţiei medicului în România, Colegiul Medicilor din România s-a unit, a numărat polul de acţiune şi momentul prielnic şi a declarat, prin persoana lui Vasile Astărăstoae, că sunt şanse ca în lunile următoare medicii să intre în grevă generală. Tresar, periodic, când citesc astfel de ştiri. În sinele meu simt nevoia unei adânci comuniuni profesionale. Invidiez atavic camaraderia ortacilor pe care noi ne-o risipim prin bârfe intestine în timp ce mai împărţim, confortabil, o pâine care e bună şi dulce. Doctorul Astărăstoae susţine că medicilor le-a ajuns cuţitul la os. Să le fie de bine, zic, şi să pună sus-numitul os la treabă. Că lipsa de bani ne macină, aparent. Că interesele medicilor sunt strâns legate, oriunde şi oricum, la nevoile sistemului de sănătate (oricât de pervers sună asta de fapt). Că dacă ne daţi bani, vă foarte mulţumim, de fapt nimic în rest nu contează în afară de ridicarea salariului medicului rezident şi al tânărului specialist. Şi când domnul Astărăstoae vorbeşte, ministrul răspunde. Că se dezbat legi. Că medicul nu va mai fi bugetar. Că spitalele vor deveni un fel de struţo-cămile în care dacă eşti bun faci banul şi banul te va ţine să fii bun. Că pilotăm. Că aranjăm. Că să avem/aveţi răbdare. Că să punem grija pacientului înainte. Am ajuns deci – îmi spun picnit – să trăiesc o vreme când, părinteşte, ministrul sănătăţii aduce aminte breslei care îi sunt priorităţile. Nu ştiu ce e mai hazliu: că Eugen Nicolăescu susţine că, indiferent de condiţii, medicul musai să pună nevoia pacientului înainte sau că preşedintele ţării insistă că prăsitul e o misiune patriotică de interes naţional? Logic, ambele propoziţii se încadrează cam în aceeaşi gamă La minor. Nu contează că n-ai din ce să-i creşti, muie Publicitate re naşte-i! Nu contează că n-ai grijă de tine, a