Celebra creatoare britanică a invitat-o la Paris pe românca desemnată „cel mai bun tânăr designer“ în cadrul evenimentului Săptămâna Modei la Berlin, ca să „fure“ meserie de la ea.
Din cei 450 de aspiranţi la titlul de cel mai talentat tânăr designer din Europa, Ioana Ciolacu, masterandă a Institutului de Tehnologie şi Design Vestimentar din Londra, a reuşit, luna aceasta, să urce pe prima treaptă a podiumului.
Trofeul i-a fost înmânat, în aplauzele publicului, de însăşi Stella McCartney, fiica celebrului cântăreţ din trupa The Beatles, Sir Paul McCartney. Urmare a rezultatului obţinut în cadrul competiţiei „Designer for Tomorrow“, parte a evenimentului Săptămâna Modei la Berlin, Ioana se va bucura, pe viitor, de sprijinul şi îndrumările creatoarei de modă britanice.
„Urmează să ne vedem, în septembrie, la Paris, unde voi avea acces în culisele show-ului ei de modă. Atunci, sper să mai primesc câteva sfaturi de la ea pentru primul meu spectacol individual care se va desfăşura, în luna ianuarie 2014, la Săptămâna Modei de la Berlin“, a declarat tânăra, în vârstă de 31 de ani, pentru ziarul „Adevărul“.
Ora cu McCartney, cheia către succes
Ioana Ciolacu a fost remarcată de Stella McCartney înainte să câştige prestigiosul trofeu la Berlin. În luna mai, atunci când au fost desemnate cele cinci finaliste ale concursului „Designer for Tomorrow“, creatoarea britanică a văzut câteva ţinute din cadrul colecţiei stilizate de Ciolacu şi a purtat o discuţie de o oră cu aceasta. „Mi-a sugerat să introduc culoare, deoarece optasem pentru o linie monocromatică, şi m-a sfătuit să dezvolt piese lejere, cu potenţial comercial, având în vedere că deja aveam câteva accesorii cu care să-mi arăt măiestria de designer“, a dezvăluit românca.
Urmează să ne vedem, în septembrie, la Paris, unde voi avea acces în culisele show-ului ei de modă. Atunci, s