„Moartea ne omoară o singură dată, frica ne omoară în fiecare zi, câte puţin...”. De mici suntem prieteni cu Îngrijorarea, cu Teama, cu Frica, cu Panica. De mici învăţăm din teamă. Şi învăţăm (inconşient pentru o bună perioadă de timp) o grămadă de lucruri. Învăţăm că dacă vrem să fim iubiţi trebuie să facem. Frica este un mediator între a fi şi a face...
Dacă vrem să fim iubiţi de părinţi trebuie să facem. Dacă vrem fim iubiţi de Dumnezeu trebuie să facem. Dacă vrem să fim iubiţi de partenerii nostri şi de copii trebuie să facem... Ştiu că fără frica de pedeapsă, pentru unii oameni, morala nu ar exista şi atunci ar fi haos. Dar mai ştiu şi că frica ne poate face mult, mult rău. Aduce răni şi suferinţă. În relaţia ta cu tine. În relaţia ta cu ceilalţi oameni.
Alegi să taci însă tăcerea nu este mereu de aur. Poate fi şi de noroi.
Când ţi-e frică renunţi... renunţi la tine de fapt şi alegi să faci multe lucruri chiar contra propriilor valori. Când ţi-e frică alegi să nu-ţi spui părerea cu voce tare fiindcă te temi că ceilalţi vor râde de tine, şi vor spune că eşti prost, proastă. Alegi să taci însă tăcerea nu este mereu de aur. Poate fi şi de noroi. În suflet. Alegi de frică şi să faci eforturi mult prea mari, să te extenuezi la serviciu de exemplu, să rămâi mereu peste program, să accepţi să faci o grămadă de lucruri de teamă ca vei fi dat/ă afară. Şi odata dat/ă afară viaţa ta este terminată.
Din teamă te-ai transformat într-o altă persoană, mai placută uneori de către ceilalţi dar nu şi de tine.
De frică, alegem să strângem în noi în timp, ca într-un depozit la bancă, frustrări şi supărări. Însă banca va da faliment. Nu spunem celui drag ce ne deranjează sau ce ne dorim de fapt ca să nu îl supărăm, să nu îl rănim. Evităm asta pe moment dar este ca o Bombă cu ceas ce o avem în relaţie. Va exploda şi vei exploda la un moment dat. Şi relaţ
