Aud veşti îngrijorătoare dinspre Giuleşti: se pare că există o ruptură între suporteri, o parte dintre aceştia dorind cu orice preţ boicotarea ”barajului” cu Chiajna. Se pare că unii şi-au pus chiar în minte să taie cauciucurile de la autocarul echipei, pentru a zădărnici prezenţa acesteia la meci. Sper să fie doar zvonuri, dar nişte precizări ar fi necesare.
În primul rând, reacţia suporterilor care au protestat deschis faţă de soluţia FRF reprezintă un gest de demnitate, unul dintre multele pe care rapidiştii le-au făcut de-a lungul anilor, chiar în vremuri extrem de grele. De pildă, în vara lui 1987, când un întreg stadion striga ”Cămătaru Rodion, nu iei gheată, iei şoşon” şi ”UEFA unde eşti, să vezi circul din Giuleşti?”. Era un gest de frondă, cu care ”regimul” ( cel puţin în latura lui fotbalistică) nu se mai confruntase. Auzi, să chemi Europa în România lui Ceauşescu!
Pe vremea aceea, pe stadioanele din ţară se aplauda la scenă deschisă baletul de hipopotam al lui Cămătaru, de care fundaşii adverşi nu mai ştiau cum să se ferească. Poporul părea că se bucură că echipa lor ”bătea” Dinamo cu 5-4, în timp ce pentru ”câinii” Miliţiei şi ai Securităţii marca doar ”golgheterul”. Doar tribuna tumultoasă Rapidului a refuzat umilinţa. Dar cum să arestezi pe loc 20.000 de oameni pe Giuleşti? Cu neputinţă.
Revenind la zilele noastre, ”barajul” reprezintă o decizie halucinantă. Oamenii aceia de la FRF au fost chemaţi să aleagă: ori procesul de licenţiere rămâne valabil, iar Rapidul merge în Liga a II-a, ori licenţierea nu mai e relevantă – mai erau şi alţii care nu o meritau, dar au primit-o - şi atunci operează criteriul sportiv. Una din două - şi ambele variante aveau justificările lor. Dar să amesteci lucrurile denotă, să-mi fie cu iertare, nu doar desconsiderarea oricărui spirit de competiţie, ci şi o ţâră de puţinătate mintală. ”Barajul” este un circ
