Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu cere reexaminarea unei legi care scuteşte Loteria de finanţarea Fondului Cultural Naţional

Publicat in Ziua de Cluj, joi 11 iulie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a cerut joi, Senatului, reexaminarea unei legi care scutea, de la 31 decembrie 2013, Loteria Română de la obligaţia acordării a 0,4% din profitul net pentru achiziţia de publicaţii de către biblioteci şi a 2% din încasări către Fondul Cultural Naţional.

Cererea preşedintelui Băsescu de reexaminare, transmisă preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, face referire la Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, adoptată în temeiul Art. 1 pct. I.3 din Legea 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

"Prevederile Art. 3 din Ordonanţa aprobată abrogă, începând cu 31 decembrie 2013, Art. 23 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii, care stabileşte acordarea de către Compania Naţională «Loteria Română» - S.A. a 0,4% din profitul net către achiziţia de publicaţii cu caracter literar-artistic, tehnico-ştiinţific, editate pe orice fel de suport, destinate bibliotecilor publice şi pentru acordarea unor tichete valorice pentru achiziţionarea publicaţiilor către utilizatorii din bibliotecile publice: elevi, studenţi, persoane cu un venit lunar sub nivelul salariului minim pe economie, precum şi nevăzătorilor şi surdo-muţilor", se arată în cererea de reexaminare.

Totodată, Ordonanţa Guvernului 17/2012 stabileşte la Art. 4 abrogarea Art. 21 Alin. (1) lit. ş) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care prevedea printre sursele de venituri proprii ale Fondului Cultural Naţional şi o cotă de 2% din încasările Loteriei Române, menţionează şeful statului în cererea sa.

"Întrucât prevederile mai sus-amintite prevăd abrogarea unor dispoziţii care determină diminuarea semnificativă a fondurilor Ministerului Culturii destinate achiziţiilor de c

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția liderilor UE după decesul Papei Francisc

Ziua Constanta acum 50 minute
Liderii instituțiilor UE au adus un omagiu luni papei Francisc, ''simțului său al egalității și iubirii sale atât de pure pentru cei mai nevoiași'', potrivit cuvintelor președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citate de AFP, potrivit Age

Ce urmează după moartea Papei Francisc. Când va fi înmormântat și când va fi ales noul papă

HotNews acum 2 ore
Conclavul pentru alegerea unui nou papă trebuie să înceapă în Capela Sixtină de la Vatican, conform regulilor, nu mai devreme de 15 zile și nu mai târziu de 20 de zile după deces, scriu Reuters și AFP. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. An

Clopotele catedralei Notre-Dame din Paris bat de 88 de ori în semn de omagiu adus Papei Francisc

Ziua Constanta acum o ora
Clopotele catedralei Notre-Dame din Paris bat de 88 de ori de la ora 11:00 în semn de omagiu adus Papei Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, transmite France Presse, citată de Agerpres. Cele ''88 de bătăi pentru 88 de ani de viață'' s

Papa Francisc în România. Imagini de la vizita Suveranului Pontif din 2019

Mediafax acum o ora
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunţat luni Vaticanul. Papa Francisc avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei crize grave de pneumonie. Acesta a vizitat România în anul 2019. Vizita Papei Fran

Cum se alege un nou PAPĂ. Dincolo de fum, jurăminte și simboluri, iată ce se petrece în spatele ușilor închise

Gandul acum o ora
După moartea Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește să treacă printr-unul dintre cele mai solemne și încărcate momente din istoria sa: alegerea unui nou Suveran Pontif. Departe de ochii lumii, într-o atmosferă de tăcere și tradiție, cardina

Decesul Papei Francisc - Premierul Marcel Ciolacu: Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflaţi în suferinţă şi al comuniunii spirituale!

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflaţi în suferinţă şi al comuniunii spirituale!, afirmă premierul Marcel Ciolacu după anunţul privind decesul Suveranului Po

Fondatorul Alexandrion, Nawaf Salameh, a murit. Familia omul de afaceri a anunțat „decesul neașteptat”

HotNews acum 5 ore
Fondatorul Alexandrion Group, Nawaf Salameh, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani, anunţul fiind făcut de familia sa, potrivit News.ro. „Familia Salameh anunţă cu profundă tristeţe decesul neaşteptat al Dr. Nawaf Salameh, fondatorul Nawaf Sala

INHGA Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani. Potrivit sursei, atenționarea Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani, a intrat în vi

Când va fi înmormântarea Papei?

Mediafax acum 2 ore
Papa Francisc a refuzat fastul şi privilegiul de a conduce Biserica Catolică. El a modificat şi simplificat obiceiurile funerare papale în 2024. Liturghia de înmormântare este de aşteptat să aibă loc în Piaţa Sf. Petru, dar, spre deosebire de mulţi

Gigi Becali s-a convins după FCSB - CFR Cluj: „10 milioane!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a analizat duminică seara succesul cu CFR Cluj, . Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul roș-albaștrilor având o nouă evoluție solidă în defensiv

Vremea

București
acum

25°
lun.

10°/26°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/23°
Iasi
acum

25°
lun.

12°/26°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
Constanta
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

11°/15°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/23°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

24°
lun.

10°/26°
mar.

12°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/23°