În muzica românească există două tendinţe. Sunt, pe de o parte, unii artişti cărora le place să-şi plângă singuri de milă, să se vaite-n microfon ce viaţă grea au avut ei, cu pantalonii rupţi în fund, la coadă la unt, cu băieţaşii de cartier, cât parizer cu muştar pe ziar iooo! au băgat la ghiozdan până să-şi poată lua agăţătoare de păsărici cu opt cilindri-n V (agăţătoarea, nu păsăricile!). Pe de alta, sunt artişti (dar, mai ales, artiste) care debordează de fericire. Ascultându-le cum îşi lălăiesc melodia, ai jura că preţioaselor respective nu li s-a întâmplat niciodată nimic rău, că au luat premiul întâi cu coroniţă din clasa întâi până la bac, că au fost şefe de promoţie la facultate, s-au căsătorit cu prinţul (nu Duda, că ăsta era deja amanetat, altu’!) şi vor trăi fericite şi fără osteoporoză până la adânci bătrâneţi.

Din categoria asta face parte şi Andra, care a scos, recent, „Inevitabil va fi bine”, cel mai optimist cântec creat în România de la „Trăiască berea” încoace. Spre deosebire de majoritatea cântăreţilor din nou val, Andra nu apelează la substraturi filosofice, ci le spune pe şleau, să priceapă toată blonda. Din primele versuri: „Şi-ai umblat prin ploaie şi prin vânt şi-ai fost cu capul în nori şi te-ai întors pe pământ”, deducem două chestii: a) că i-a plăcut mult reclama aia cu „Londra, vânt puternic, coafura rezistă” şi b) că iubiţelul din cântec e ceva pilot la bază, de umblă toată ziua, săracu’, cu capul prin nori. Şi, ca să rimeze cu nori, Andra mai bagă două versuri de antren şi bună dispoziţie: „De parcă nu ţi-am zis de-atâtea ori, doar iubirea-ţi dă fiori!”. Înţeleg că madam Mămăruţă debordează de optimist, dar nici niţel realism nu i-ar strica: doamnă Andra, dacă mâine te-ar da Boncea afară din juriul de la „Românii au talent”, să vezi atunci ce fiori o să simţi, şi-ţi garantez că n-o să aibă nicio legătură cu iubirea!

Pe finalul