Mai multe aspecte trebuie luate în considerare pentru udarea corectă a grădinii, în special pe timpul verii. Între acestea se numără poziţionarea faţă de soare, cantitatea de precipitaţii şi speciile de flori, arbuşti sau copaci plantaţi în zonă.
Florile şi plantele se udă în funcţie de specie şi de afinităţile pe care le au pentru apă, în orice caz atunci când pământul de la suprafaţă începe să se usuce. În acest scop se poate face experimentul degetului: suprafaţa solului se apăsa uşor cu degetul; dacă se lipsesc bucăţi mici de pământ, planta nu are nevoie de apa.
Cel mai bine este de udat plantele dimineaţa, iar la nevoie, în zilele caniculcare, se poate repeta procedeul după-amiaza sau seara devreme. Este mai bine de udat din abundenţă decât puţin şi de mai multe ori şi cu presiune redusă, pentru ca apa să ajungă până la rădăcini.
Cel mai indicat este de udat florile de la o distanţă mică de pământ, direct la rădăcină, prin picurare, sau cu un furtun cu debit redus de apă, ca presiunea să nu rupă sau deforma frunzele şi florile. Oricum, specialiştii recomandă să nu se stropească frunzele deoarece ciupercile dăunătoare se dezvoltă foarte rapid pe frunzele umede.
Plantele şi florile din jardiniere şi ghivece se udă deasemenea cu un furtun cu presiune redusă la rădăcină sau cu ajutorul unei stropitori. Dacă nu sunt udate corespunzător, vor da imediat semne vizibile că nu se simt bine.
Dacă frunzele de jos sunt răsucite, îngălbenite şi ofilite, marginile frunzelor sunt brune şi uscate, iar florile cad sau se ofilesc repede, înseamnă că aceste plante primesc mai puţină apă decât au nevoie. În caz contrar, dacă sunt frunze slăbite, zone moi, putrezite, o creştere slabă, frunze răsucite, îngălbenite şi ofilite, înseamnă că sunt udate prea des sau prea mult.
Gazonul. După ce a ajuns la maturitate, suprafaţa cu gazon se udă zilnic (mai a