Părinţii absolvenţilor claselor a VIII-a care au susţinut evaluarea naţională pot vizualiza luni, 15 iulie, fotocopia lucrărilor scrise.
Vizualizarea lucrărilor nu presupune reevaluarea acestora şi, ca urmare, nu implică schimbarea notelor obţinute, care sunt definitive. Conform unei proceduri stabilite la nivel naţional, fotocopia lucrării poate fi văzută numai la cererea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, în unitatea de învăţământ care a fost centru de examen, numai în prezenţa unui membru al comisiei judeţene. “Nu a existat nicio cerere din partea părinţilor pentru a vizualiza lucrările de la evaluarea naţională. Probabil că au fost convinşi de cunoştinţele copiilor şi de corectitudinea notei obţinute în urma evaluării”, a precizat profesoara Elena Laiu, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ.