Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga despre cererea preşedintelui de reexaminare a Legii referendumului: PDL a susţinut întotdeauna un prag de prezenţă de 50%

Publicat in Revista22, vineri 12 iulie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că democrat-liberalii consideră absolut normal demersul preşedintelui de a retrimite Parlamentului spre reexaminare legea prin care se stabileşte un prag de prezenţă de 30% la referendum, adăugând că formaţiunea pe care o conduce a susţinut dintotdeauna ca pragul de validare a unei consultări populare să fie de 50%.

"Nouă ni se pare o acţiune absolut normală. Noi întotdeauna am spus că nu poţi să fii în situaţia în care să abordezi la referendum (cu prag de prezenţă de 30% - n.r.) chestiuni importante pentru stat, ca, de exemplu, Constituţia să poată fi votată cu 12,5% din cei prezenţi la vot, căci despre asta este vorba. Am spus, de asemenea, că din moment ce actuala Constituţie a fost votată cu 50% plus un vot, de fapt, cu peste 60% în 1991, iar în 2003 a fost revizuită tot cu peste 50% din voturile celor prezenţi la urne, corect şi acum ar trebui ca legea fundamentală să poată fi revizuită doar cu majoritatea celor care se prezintă la vot. Deci, întotdeauna am susţinut aceste puncte de vedere", a afirmat preşedintele PDL.

În ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, Vasile Blaga a spus că în măsura în care se va menţine actualul proiect de revizuire a Legii fundamentale, PDL îl va "boicota".

"Noi nu putem fi de acord cu prevederile de acolo care, indirect, transformă România în republică parlamentară, fără să o spună direct, care în continuare - să vedem şi observaţiile Comisiei de la Veneţia - consacră Parlamentul ca for suprem de decizie şi dezbatere în stat. Iar cetăţenii români pur şi simplu nu mai pot să se exprime la referendum, pentru că, indiferent câţi ar dori un referendum pe o temă anume, dacă Parlamentul nu-l doreşte, el nu se ţine. Nu putem fi de acord cu astfel de abordări. Ca să nu mai vorbim de încălcarea independenţei justi

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 19 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 44 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°